Părinte, se poate ca unul să trăiască în nepă­sare, dar cu toate acestea, să mărturisească (pe Hristos) cu curaj atunci când i se dă prilejul?

Pentru ca un om să facă aceasta, trebuie ca ini­ma lui să aibă bunătate, duh de jertfă. De aceea am spus să se cultive noblețea, duhul jertfei. Unul să se jertfească pentru celălalt. Vă aduceți aminte de Sfân­tul Bonifatie și de Sfânta Aglaida (Sfântul Bonifatie era robul nobilei Aglaida, dar și robit de dragostea stăpânei lui)? Duceau în Roma acea viață vrednică de plâns (păcătuiau trupește împreună), dar când stăteau să mă­nânce, mintea lor mergea la săraci. Alergau să dea mai întâi mâncare la săraci și după aceea mâncau și ei. Cu toate că erau stăpâniți de patimi, aveau bunătate și îi durea inima pentru săraci. Aveau duh de jertfă, de aceea Dumnezeu i-a ajutat. Și Aglaida, deși trăia o viață păcătoasă, îi iubea pe Sfinții Mucenici și se interesa de sfintele moaște. I-a spus lui Bonifatie să meargă cu alți slujitori ai ei în Asia Mică, ca să adune și să cumpere sfinte moaște ale Mucenicilor și să le aducă la Roma. Iar acela i-a spus zâmbind: „Dar dacă-ți vor aduce și moaștele mele, le vei primi?”. „Nu glumi cu acestea”, îi spune aceea.

Când a ajuns în Tars și s-a dus în arenă ca să cumpere sfintele moaș­te, privea la muceniciile creștinilor și îndată a fost mișcat de statornicia lor. A alergat, a sărutat legătu­rile și rănile lor și le-a cerut să se roage ca să-l întă­rească Hristos și pe el să mărturisească în public că este creștin. Așadar, a mărturisit și el în arenă, a pri­mit nevoință mucenicească, iar însoțitorii lui i-au cumpărat moaștele și le-au adus la Roma, unde înge­rul Domnului a înștiințat-o pe Aglaida de întâmplare. Astfel s-a împlinit ceea ce prorocise Bonifatie zâm­bind, înainte de a pleca din Roma. Apoi, femeia, după ce și-a împărțit averea, a trăit în nevoință și sărăcie încă 15 ani și s-a sfințit (pomenirea lor se prăznuiește la 19 decembrie). Vedeți, nu fuseseră ajutați, de aceea mai înainte fuseseră atrași spre rău și apucaseră pe o cale greșită. Însă aveau duh de jertfă și de aceea Dumnezeu nu i-a lăsat până în sfârșit.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 257-258)