Fondată în 1169, Vechea Mănăstire este construită pe un platou înconjurat de pădure deasă. După un incendiu devastator din 1312, aşezarea a fost reconstruită cu ajutorul împăratului bizantin Andronic al II-lea, dar mai târziu a căzut în ruine din nou. Cea mai mare parte a clădirilor originale a ars într-un incendiu din anul 1765.

Secolul al XIX-lea marchează o perioadă de înflorire a vieţii monahale în acest aşezământ, în contextul sosirii unui număr mare de monahi ruşi. Atunci a fost refăcut şi extins Vechiul Rusikon.

Biserica Sfântului Pantelimon este construită în stil rusesc şi are clopotniţa înaltă. Construirea ei a început în 1870 şi s-a terminat în 1889.

În spatele bisericii se află corpul de chilii ce are în capăt un turn cu un mic paraclis. Aici a fost tuns monah, la sfârşitul secolului al XII-lea, Sfântul Sava, fiul cel mic al cneazului Ştefan Nemania al Serbiei şi ctitorul, împreună cu tatăl său după trup, al Mănăstirii Hilandar.

Între acest corp de chilii şi altarul bisericii mari se păstrează Sfânta Masă a vechiului Katholikon al Mănăstirii Tesaloniceanului, iar alături de ea, trei platani în chipul Sfintei Treimi. Remarcabil este şi zidul gros care se poate vedea pe dreapta.

Înainte de Primul Război Mondial, acolo se statornicise rânduiala unei mai mari nevoinţe decât în mănăstire. Locul este pustiu, liniştit, şi deci acolo trăgeau monahii doritori de o mai mare însingurare pentru a lucra rugăciunea minţii.

Timp un an şi jumătate, aici a locuit şi Cuviosul Siluan Athonitul, care și-a ridicat o mică „colibă” osebită, nu departe de corpul de chilii al obștii (la cinci minute de mers pe jos către sud-est).

Iată ce scria Sfântul Siluan despre nevoitorii de la Vechiul Rusikon:

„Arhondar era atunci Părintele Serapion, care nu mânca decât pâine şi apă; iar după el a devenit arhondar Părintele Onisifor. Acesta atrăgea la sine pe oameni prin blândeţea şi smerenia sa, şi prin darul cuvântului. Era atât de blând şi de smerit, că şi fără cuvânt, doar uitându-te la el, te îndreptai. Aşa fire liniştită şi sănătoasă avea. Am vieţuit lângă dânsul multă vreme. Shimonahul Savin şapte ani nu s’a întins pe laviţă. Părintele Dosithei era întru toate pildă de monahism. Părintele Antonie, shimonah, avea darul pocăinţei. El mi-a spus: «Mulţi ani nu am ştiut cum lucrează harul, dar acum ştiu». Primise harul când şedea în trapeză.

Tot acolo era Shimonahul Israil. El a văzut-o pe Maica Domnului. Era foarte bătrân, şi pe când încă vieţuia în Rusia s’a dus la Cuviosul Serafim din Sarov şi l-a prins încă în viaţă. Părintele locuia într’o căsuţă aflată acolo unde sânt acum grădinile de zarzavat; acolo era iarbă şi noi o coseam. Odată m'am dus la el: şedea pe o băncuţă sub un stejar înverzit. Era înalt de statură, uscăţiv de felul lui; şedea cu mătăniile în mână. Eram tânăr monah; m’am dus la el, i-am făcut metanie adânc, cucernic, şi i-am zis: «Binecuvântă, Părinte». Iar el a zis duios: «Dumnezeu să te bine-cuvânte, copile al lui Hristos». Eu îi zic: «Părinte, sânteţi singur aci; bine trebuie să fie să vă îndeletniciţi cu rugăciunea minţii». Iar el răspunde: «Rugăciune fără-de-minte nu există, dar vezi, noi sântem fără-de-minte». Mi s’a făcut ruşine şi n’am îndrăznit să-l mai întreb ceva, dar nici cuvintele lui nu le-am înţeles. Însă mai târziu am înţeles că «noi sântem fără minte» fiindcă nu ne pricepem cum să trăim aşa cum se cuvine, şi cum să lucrăm lui Dumnezeu. Pe lângă Stareţul Israil, la noi în Mănăstire mai erau încă doi care merseseră la Cuviosul Serafim: Părintele Savin şi Părintele Serafim; şi amândoi erau din Tambov.”[1]

Tot aici, la Vechiul Rusikon, în anul 1930, a primit hirotonia întru diacon părintele Sofronie Saharov – ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul –, din mâinile Sfântului Nicolae Velimirovici, prieten al Sfântului Siluan.

Astăzi, Vechiul Rusikon este schit al Mănăstirii ruseşti „Sfântul Pantelimon” şi este locuit doar de un singur monah.

(Foto) Pași de pelerin la Vechiul Rusikon – Athos