Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte ați spus la întuneric se vor auzi la lumină; și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după moarte, are putere să vă arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeți. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Și nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; ci și perii capului vostru, toți sunt numărați. Nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. Și zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri, nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice, că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți. (Luca 12,2-12) (Vineri în săptămâna a 24-a după Rusalii)

Cuvântul de mai sus pe care Domnul Iisus îl adresa mulțimii acum două mii de ani, care e perfect valabil și pentru noi astăzi, este foarte condensat și de o seriozitate adâncă. El ne cere în primul rând să fim buni în viața noastră, atât în ceea ce privește lucrurile mari, cât și în cele mărunte, atât în cele publice, vizibile lumii, cât și în cele private, ascunse. Spune că nimic din ce e acoperit nu va rămâne veșnic așa. Iar istoria este martoră a acestei realități. Oricâte secrete s-ar fi ascuns de către cineva, oricât de bine s-ar fi acoperit o fărădelege cu fățărnicia, toate s-au descoperit. Doar adevărul și dragostea probează peste veacuri valoarea cuiva, în timp ce minciuna, vicleșugul, ascunzișul, duplicitatea, ura, răutatea ies la iveală fie imediat, fie peste ani, fie peste secole, căci înaintea Domnului timpul nu are dimensiunea pe care o cunoaștem noi. Astfel se manifestă pronia dumnezeiască, ca descoperitoare de adevăr. 

Tocmai de aceea, fiindcă nimic nu va rămâne ascuns, Domnul vestește că nici noi nu ar trebui să ne temem de ucigași, nici de cei care impun cu violență o fărădelege. Ucigașul poate tortura, chinui, schimonosi realitatea, dar după moarte, care de data aceasta e văzută ca o eliberare, asasinul nu mai are ce să mai facă. Teama, nu frica, iar acest lucru merită accentuat, teama creștinului trebuie să fie față de cei care ucid sufletul, adică de cei care corup. Frica ar trebui să fie un sentiment manifestat în fața lui Dumnezeu, ea e sfântă. Teama, în schimb, se manifestă față de lucruri create, relative, temporare. Hristos nu îndeamnă la lepădarea fricii față de Dumnezeu, dar spune de nenumărate ori: „nu vă temeți!”, „aveți credință!” „îndrăzniți!”. Da, trebuie să ne temem de cei care corup sufletul, în sensul că trebuie să luăm aminte de existența lor, să nu fim creduli, să nu luăm de bun tot ceea ce ei impun. În această linie, Hristos ne încurajează, arătând cât de mult ține Dumnezeu la noi. Dacă știe de rostul a cinci păsări atât de neimportante și care se vând pe mai nimic, pe doi bani, dacă știe și numărul firelor de păr ale capului nostru, cu atât mai mult știe de noi și de lipsurile noastre, de grijile și neputințele noastre. Apărați de Dumnezeu, nouă ne rămâne totuși datoria de a-L mărturisi înaintea oamenilor. Această mărturie nu este doar un strigăt în gura mare că suntem creștini, că ne-ar auzi un prigonitor și ne-ar supune torturilor ca să ajungem mucenici. A-L mărturisi pe Hristos înseamnă a face voia Lui, adică a împlini legea dragostei. Iar atunci și Hristos va mărturisi în favoarea celui care are dragoste față de toți. Valabilă e și situația inversă. A te lepăda de Hristos înaintea oamenilor înseamnă atât renegarea credinței, dar tot la fel de mult și promovarea minciunii, aruncarea pisicii în curtea vecinului pentru a scăpa basma curată, judecarea aproapelui, generalizarea fără noimă, adică băgarea tuturor în aceeași oală. 

Domnul Hristos mai vădește măsura bunătății și a blândeții Sale. El îi va ierta chiar și pe cei care vor spune cuvinte împotriva Lui, adică împotriva dragostei. Aceasta înseamnă că îi iartă pe vrăjmași. Cine rostește cuvinte de ură mai are șanse de îndreptare, de mântuire prin voia Domnului, care și ea se descoperă celui care o caută. Însă cel care va huli împotriva Duhului Sfânt, aceluia nu i se va ierta. Sunt părinți care înțeleg acest cuvânt astfel: cei care promovează ceva împotriva vieții, acela hulește pe Duhul Sfânt. Cel care se opune vieții, nașterii, însă nu doar vieții și nașterii fizice, ci și vieții spirituale și nașterii din duh, acela nu poate fi iertat. Și nu pentru că Dumnezeu e tranșant în astfel de cazuri și nu ar putea trece peste propria Lui hotărâre. Ci pentru că acela care se opune vieții, se înrăiește, se împietrește în rău. Acela nu poate fi iertat pentru că el însuși se întărește în împotrivire și rămâne un simbol al urii împietrite.

În finalul pericopei acestei zile, Mântuitorul adaugă un cuvânt de încurajare, vădindu-Se cu totul împotriva discursurilor ticluite. Sunt la modă, dar nu doar azi, ci de sute și poate mii de ani, pregătirile în domeniul oratoriei. Uneori, din păcate, în ale manipulării cuvintelor. Domnul spune însă că în clipa cea grea Duhul Sfânt oferă o putere mai mare celui credincios. Și asta nu neapărat pentru că îi revelează să spună ceva nemaiauzit, nu pentru că ar putea preface dintr-odată un neînvățat într-un înțelept. Desigur, El poate și aceasta. Duhul Sfânt îl învață pe om ce să spună, pentru că, în cazul omului bun, faptele vorbesc. Ele nu tac și nu rămân ascunse, ci se descoperă, fiindcă flacăra nu se ascunde sub obroc, ci este așezată în sfeșnic.