Icoana Bunei Vestiri ‒ vestea cea bună a mântuirii noastre

Bucuria se revarsă în culori, în redarea festivă a detaliilor şi în atitudinea Arhanghelului. În majoritatea icoanelor, el este zugrăvit în mișcare; tocmai a coborât din cer, iar înfăţişarea lui este înfăţişarea unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o Stăpânul său. Picioarele îi sunt mult depărtate, ca şi cum ar alerga. În mâna stângă ţine un toiag, simbol al mesagerului. Mâna dreaptă, cu o mişcare puternică, se întinde către Fecioara Maria. Îi comunică vestea plină de bucurie de la Stăpânul lui, taina iconomiei dumnezeieşti.

Iconografia Bunei Vestiri este una dintre cele mai vechi iconografii cunoscute. Prima reprezentare a Bunei Vestiri se află în Catacomba Priscillei din Roma, pe care arheologii o datează în secolul al II-lea. Iconografia ei a rămas fundamental aceeaşi, diferenţele stând doar în detalii.

Ca şi istoria evanghelică (Luca I, 26-38) şi slujba religioasă a sărbătorii, icoana Bunei Vestiri este pătrunsă de adâncă bucurie lăuntrică. Este bucuria împlinirii promisiunii Vechiului Testament, prin întruparea Izbăvitorului lumii.

Această bucurie se revarsă în culori, în redarea festivă a detaliilor şi în atitudinea Arhanghelului Gavriil. În majoritatea icoanelor, el este zugrăvit în mișcare; tocmai a coborât din cer, iar înfăţişarea lui este înfăţişarea unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o Stăpânul său. Picioarele îi sunt mult depărtate, ca şi cum ar alerga. În mâna stângă ţine un toiag, simbol al mesagerului. Mâna dreaptă, cu o mişcare puternică, se întinde către Fecioara Maria. Îi comunică vestea plină de bucurie de la Stăpânul lui, taina iconomiei dumnezeieşti.

Maica Domnului apare fie aşezată pe un tron, evidenţiind superioritatea ei asupra îngerului, fie stând în picioare. De obicei, ţine în mână un fus, mai rar un sul. Aceste detalii sunt împrumutate din Tradiţie; sunt menţionate, de exemplu, în scrierea apocrifă Protoevanghelia lui Iacob, capitolul al II-lea.

În contrast cu aspectul exterior, luminos şi festiv, semnificaţia lăuntrică a evenimentului ‒ momentul decisiv din istoria lumii, care îi determină de atunci înainte existenţa ‒ este redată cu mare concentrare şi rezervă, prin postura şi gesturile de-abia observabile ale Maicii Domnului. De obicei, icoana scoate în evidență unul dintre cele trei momente ale evenimentului.

Primul: apariţia Arhanghelului, salutul lui, tulburarea şi frica Sfintei Fecioare. În această situaţie, ea se întoarce şi, în surprinderea ei, scapă din mâini fusul cu care torcea. În Protoevanghelia lui Iacov ni se dezvăluie faptul că Fecioara Maria se pregătea să țeasă cu purpură perdeaua din Templu. Aceasta este în mod tainic catapeteasma de purpură, care nu mai separă, ci îi uneşte de acum pe oameni cu Dumnezeu.

Al doilea moment: mirarea şi prudenţa Maicii Domnului, care sunt cu deosebire scoase în evidenţă în slujba sărbătorii, juxtapunând, după cum se întâmplă la Buna Vestire, începutul mântuirii noastre cu începutul căderii omului. Din cauza căderii strămoaşei noastre Eva, Fecioara Maria este prudentă şi nu primeşte de îndată vestirea extraordinară din lumea de dincolo, ci pomeneşte de legea naturală: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Icoana redă acest lucru prin gestul mâinii ei, pe care o ţine în dreptul pieptului, cu palma întoarsă în afară ‒ semn al uimirii şi al neacceptării.

În sfârşit, alte icoane înfăţişează momentul principal al evenimentului ‒ consimţirea Maicii Domnului. Aici, plecându-şi capul, îşi duce mâna la piept ‒ gest al acceptării, al supunerii, care a hotărât soarta lumii: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.

Dar această evidenţiere a momentelor menţionate nu este o regulă generală şi multe icoane le combină, înfăţişând o sinteză a stării psihologice a Maicii Domnului.

Duhul Sfânt sub forma porumbelului este reprezentat pogorându-se deasupra Fecioarei Maria. Uneori, porumbelul este încadrat într-o rază a slavei dumnezeieşti. Pe umeri şi pe cap, Maica Domnului poartă trei steluţe, ca semn al pururea-fecioriei: înainte, în timpul şi după naşterea Fiului.

În bisericile ortodoxe, Buna Vestire este pictată pe iconostas, în registrul praznicelor împărăteşti, fiindcă este, de fapt, icoana zămislirii de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu în pântecele Preacuratei Fecioare. Scena apare pe uşile Sfântului Altar, prin care ni se aduce la sfintele slujbe, în forma cea mai deplină, vestea cea bună a mântuirii noastre.

De la același autor

Ultimele din categorie