Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, vindecătoarea de cancer

Iconografie

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, vindecătoarea de cancer

    • Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, vindecătoarea de cancer
      Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, vindecătoarea de cancer

      Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, vindecătoarea de cancer

Sfânta icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Pantanassa” a fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheron Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti. Această icoană este cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer.

Sfânta Icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Pantanassa” a fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheron Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti. Mănăstirea Vatoped este una dintre cele 20 de mănăstiri din Muntele Athos (Grecia) și este situată în partea de nord-est a peninsulei. Mănăstirea are 80 de călugări ce duc viață de obște și ocupă al doilea loc în rang ierarhic între mănăstirile din Sfântul Munte.

Gheron Iosif ne istorisește prima mărturie despre harul deosebit al acestei icoane:

Într-o zi, un tânăr din Cipru a mers să viziteze mănăstirea și a intrat în biserică. În acel moment, Gheron Iosif a văzut cum din fața Maicii Domnului radia o lumină strălucitoare. În același timp, o putere nevăzută l-a împins pe tânăr la pământ. Când tânărul și-a revenit, a început să se pocăiască și să plângă și a mărturisit că era necredincios și că practica vrăjitoria. El și-a schimbat viața și a devenit creștin ortodox.

Această icoană este cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer. Există multe mărturii recente ale celor vindecați, după ce au participat la citirea acatistului sau a paraclisului Maicii Domului „Pantanassa” la mănăstire.

De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, unde două copii identice ale icoanei de la Vatoped au fost trimise la cererea patriarhului Moscovei. Una dintre aceste copii se află în Biserica Tuturor Sfinților „Krasnoe Selo” din Moscova, iar a doua copie a fost trimisă la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din Novospaski.