„Și pe cei din familie, şi pe cei din mănăstire, Dumnezeu vrea să-i facă sfinţi mari”
„Lot, când a fugit din Sodoma, i-a zis Dumnezeu să nu se mai întoarcă înapoi, să meargă până la un munte care era înalt şi îndepărtat. Şi Lot i-a răspuns: «Doamne, te rog, am familie, sunt bătrân, nu pot să alerg până acolo. Dă-mi voie să urc pe dealul acela mai apropiat şi mai mic». Şi Dumnezeu i-a îngăduit. Am găsit tâlcuire la cuvântul acesta că dealul acela mai apropiat şi mai mic ar fi căsătoria, iar muntele acela mai înalt şi mai îndepărtat – unde i-a zis Dumnezeu să fugă – ar fi desăvârşirea, călugăria. Acum, fiecare cum este chemat de Dumnezeu”, spune Părintele Arsenie de la Mănăstirea Pângărați.
Preacuvioase Părinte, în familie, dragostea pe care omul ar trebui să i-o dea întreagă lui Dumnezeu nu este împărţită?
Sfântul Apostol Pavel zice: „Femeia măritată se îngrijeşte cum să placă bărbatului. Bărbatul însurat se îngrijeşte cum să placă soţiei. Văduva şi fecioara se îngrijesc cum să placă lui Hristos”. Iată, este! Şi Sfântul Apostol Pavel mai spune: „Dacă mă întrebaţi, aş vrea ca toţi să fie ca mine, fiindcă vreau să vă cruţ, să nu aveţi dureri în trup”. Iată, ai dureri în trup. Trebuie să te îngrijeşti să aduci mâncare, bani în familie. Ai copii, trebuie să te gândeşti la ce grădiniţă, la ce şcoală să-i dai. Şi nu numai asta. Mă gândesc şi duhovniceşte. Când eşti căsătorit, nu mai eşti unul singur. Eşti una cu femeia ta, şi femeia ta are şi ea neputinţele ei. Şi invers.
Eşti responsabil şi pentru celălalt?
Da. Şi apar dureri.
Părinte, dacă oamenii ştiu asta, de ce aleg drumul durerii?
Lot, când a fugit din Sodoma, i-a zis Dumnezeu să nu se mai întoarcă înapoi, să meargă până la un munte care era înalt şi îndepărtat. Şi Lot i-a răspuns: „Doamne, te rog, am familie, sunt bătrân, nu pot să alerg până acolo. Dă-mi voie să urc pe dealul acela mai apropiat şi mai mic”. Şi Dumnezeu i-a îngăduit. Am găsit tâlcuire la cuvântul acesta că dealul acela mai apropiat şi mai mic ar fi căsătoria, iar muntele acela mai înalt şi mai îndepărtat – unde i-a zis Dumnezeu să fugă – ar fi desăvârşirea, călugăria. Acum, fiecare cum este chemat de Dumnezu. Când ai chemare de călugăr, nu mai stai tu în lume. Poate să te lege mama cu lanţuri, nu mai stai, ai fugit. Dar oricum eşti păcălit de Dumnezeu. Adică pe unul îl cheamă Dumnezeu la desăvârşire, la călugărie – îl păcăleşte, îi dă un har care îl ţine vreo cinci ani, îl încălzeşte. Mai apoi începe omul a se lupta cu patimile lui. Iar când omul vrea să facă o familie, iarăşi îl păcăleşte Dumnezeu: la băiat îi arată o fată frumoasă şi bună. Se îndrăgosteşte şi o cere în căsătorie. Se face căsătoria. După aceea încep greutăţile. Iaca, mai vedem şi nedesăvârşiri. Dumnezeu ne păcăleşte, dar pe toţi îi mântuieşte. Aşa vrea Dumnezeu, ca pe toţi să-i facă sfinţi. Și pe cei din familie, şi pe cei din mănăstire vrea să-i facă sfinţi mari. Acesta e gândul lui Dumnezeu.
