Chiliile româneşti de la Colciu (1) – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

Părintele Dionisie, un bun slujitor şi cel mai iscusit duhovnic român din Athos, ne prezintă părinţii, chiliile şi viaţa duhovnicească ce se duce aici.

Coborâm pe poteci de picior, străbatem păduri şi poieni, trecem pe lângă colibe şi chilii de sihaștri şi după o oră şi jumătate de mers, sosim la chilia românească, cunoscută sub numele „Sfântul Gheorghe – Colciu”; cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Superiorul chiliei, ieroschimonahul Dionisie Ignat, de loc din judeţul Botoşani, ne iese înainte cu felinarul aprins. Suntem în amurg. Sus, muntele se pierde în lumina neclară a amurgului. În jur, sihaștrii risipiţi prin păduri şi coline îşi fac rugăciunile de seară, îşi potrivesc candelele neadormite şi se pregătesc de odihnă, ca, după câteva ore, să se deştepte iarăşi la rugăciunea de miezul nopţii. Iar jos, la numai 500 metri, se aude neadormita mare. Singură ea veghează fără odihnă, cântă şi laudă pe Dumne­zeu în clipele de repaus ale cuvioşilor rugători athoniţi.

Chilia Sfântul Gheorghe de la Colciu (călcâi) este formată din două corpuri de chilii cu zece încăperi bine întreţinute şi descuiate pentru toţi pelerinii români care ajung până aici. În această chilie se nevoiesc trei călugări români: protosinghelul Ghedeon Chelaru, proegumenul chiliei, de peste 85 de ani, ieroschimonahul Dionisie Ignat, superiorul actual, în vârsta de peste 70 de ani, şi monahul Ioan Şova, de aproape aceeaşi vârstă. Toţi trei sunt moldoveni şi trăiesc în desăvârşită dra­goste şi bucurie duhovnicească.

Ne închinăm în paraclisul chiliei şi cântăm troparul hramului şi axionul Maicii Domnului. Apoi părintele Dionisie, un bun slujitor şi cel mai iscusit duhovnic român din Athos, ne prezintă părinţii, chiliile şi viaţa duhovnicească ce se duce aici.

În micul sinodicon, camera oficială de primire de la etaj, se aprind lămpile şi se pregăteşte cina. Ne adunăm toţi cu emoţie. Este o masă duhovnicească de neuitat. Suntem la această masă doisprezece călugări români în frunte cu Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie. Se vorbesc multe cuvinte de folos, se pun întrebări şi se dau răspunsuri ziditoare de suflet. Ce frumoase sunt asemenea mese călugăreşti de taină!

În capul mesei stă proegumenul chiliei, părintele Ghedeon Chelaru, cel mai bătrân dintre toţi. Abia merge sprijinit în cârjă. Însă are multă smerenie, faţă luminată şi se bucură ca un copil de venirea noastră. Vorbeşte puţin, iar în taină se roagă neîncetat cu rugăciunea lui Iisus. Totuşi, bucuria acestor clipe sfinte îl sileşte să vorbească.

– Tare mă bucur, părinţilor, că aţi venit până la noi şi ne-aţi adus veşti bune din ţară!

– Şi noi ne bucurăm din toată inima că vă rugaţi aici pentru noi, pentru lume şi că trăiţi în desăvârşită dragoste.

– Părinţilor, dacă nu este credinţă în Dumnezeu, dragoste şi înţelegere între oameni, toate se pustiesc, şi se dezbină şi familiile şi mănăstirile şi ţările. Dacă nu am fi trăit aici în smerenie, în răbdare şi dragoste o via­ţă întreagă de când suntem împreună, toate s-ar fi ruinat. Dar iată ne-a ajutat Dumnezeu până acum. Numai să facem voia Lui.

– De câţi ani sunteţi în Athos, părinte Ghedeon? Întrebăm pe bătrânul.

– Am venit în Sfântul Munte din 1920, când aveam 22 de ani. La început am fost ucenicul ieromonahului Gherasim Sperchez, din Kapsala, vestit în tot Muntele.

Apoi am ajuns superior la această chilie. După 30 de ani m-am întors în ţară şi am stat 10 ani la Mănăstirea Cernica; iar de 20 de ani m-am întors să mor aici, în grădina Maicii Domnului.

– Ce aţi învăţat în călugărie, după atâţia ani de osteneală duhovnicească?

Am învăţat că fără ascultare, fără smerenie şi răbdare, şi mai ales fără un duhovnic bun nu te poţi mântui şi cheltuieşti viaţa degeaba!

– Ce bucurii sufleteşti deosebite aţi avut în Sfântul Munte?

– Dacă ştii să rabzi singurătatea şi străinătatea şi, mai ales, dacă te rogi permanent lui Dumnezeu, oriunde şi oricând te mângâie Duhul Sfânt şi simţi în inimă că nu eşti singur şi nu trăieşti în zadar pe pământ. Te cercetează Dumnezeu, uneori cu lacrimi la rugăciune, alte ori cu o mare râvnă pentru fapta bună. Alteori o bucurie de taină îţi stăpâneşte inima şi ai vrea să trăieşti veşnic în această bucurie. Atunci iubeşti mult pe oameni şi ai o mare milă pentru toată zidirea.

Sunt momente când Duhul Sfânt te cercetează şi te mângâie, mai ales când te rogi şi eşti împăcat cu toţi oamenii. Dar sunt şi momente de împuţinare sufletească, mai ales când nu te rogi şi când nu-ţi spovedeşti la timp şi curat gândurile şi faptele. Atunci te loveşte întristarea, dorul de ţară, nu ai osârdie pentru biserică şi rugăciune şi nu ai pace duhovnicească. Eu am trecut prin aceste ispite grele şi numai cu rugăciunea, cu smerenia şi cu deasa spovedanie le-am alungat.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 433-434)

De la același autor

Ultimele din categorie