Sfântul Ioan Casian s-a născut în Dobrogea, în aşezarea romană Vicus Cassiani (astăzi, satul Casian), pe la anul 360. Provenind dintr-o familie bogată, a primit de tânăr o educaţie aleasă. Însufleţit de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească, Ioan Casian se călugăreşte într-una dintre mănăstirile din Dobrogea împreună cu Gherman, prietenul său de oaste.

De aici, cei doi au mers într-o mânăstire lângă Betleem, iar după anul 385 au vizitat Egiptul de două ori, rămânând câte şapte ani de fiecare dată. Mai târziu, Cuviosul Ioan Casian a fost hirotonit diacon la Constantinopol de către Sfântul Ioan Gură de Aur, al cărui ucenic a fost. În anul 405, cei doi prieteni ajung la Roma, unde Gherman trece la Domnul. După moartea acestuia, Sfântul Ioan Cassian a plecat la Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri: una de călugări, închinată Sfântului Victor (mucenic marsilian din secolul III) şi una de maici, întemeiată, probabil, pentru sora sa. Sfântul Ioan a trecut la viaţa veşnică în anul 435.

În anul 2003, pe 28 februarie, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, pe Dealul Casienilor a fost reactivată vechea vatră monahală a Sfântului Ioan Casian.

Peştera Sfântului Ioan Casian se află la capătul unei poteci care pleacă din spatele mănăstirii. Pe cale se găseşte Stânca Sfântului, cu inscripţia: „Όροι Κασιάνουν Και Σπηλούχα”, adică: „Hotarele Casienilor şi Peşteruca”. Aceasta a fost descoperită în anul 1912, de învăţatul arheolog Vasile Pârvan.

După parcurgerea potecii, trecând printr-o livadă şi coborând într-o vale destul de abruptă, printre stânci şi tufişuri uscate, pelerinul ajunge la peşteră. Un brâu săpat în piatră încinge grota. În dreptul intrării, brâul de piatră este întrerupt din cauza unei surpări.

După urcarea pe o scară metalică de 5-6 metri, se ajunge într-o peşteră spaţioasă, alungită şi cu firide laterale. La intrare, în peretele din stânga este amenajată o mică poliţă pentru opaiţ sau lumânare. Grota se continuă prin galerii înguste şi lungi de câţiva metri.

La început, peştera a fost folosită drept chilie de sihaştrii nevoitori în ţinutul Casienilor. Treptat, a fost amenajată ca spaţiu de slujire liturgică. Prin două trepte săpate în calcar, grota este compartimentată asemenea spaţiului eclezial.

Zidurile peşterii de calcar lucios mai păstrează încă urme de inscripţii, câteva litere din cuvinte şterse sunt incizate în peretele calcaros. Dintr-o inscripţie se mai distinge cuvântul „άγιοσ” (sfânt).