Schitul athonit „Sfântul Pantelimon”

 

Schitul Sfântul Pantelimon se află în Sfântul Munte Athos, pe coasta nordică a văii ce coboară de la Mănăstirea Cutlumuş, la Mănăstirea Iviron.

Schitul Sfântul Pantelimon aparține Mănăstirii Cutlumuș. Așezământul a fost ctitorit în anul 1785 de către ieromonahului Haralambie, într-o zonă aridă, pe locul unei chilii mai vechi.

Ocrotitorul Schitului este Sfântul Pantelimon, care a săvârşit şi săvârşeşte multe minuni. Odată, Sfântul a scos apă dintr-o fântână a Schitului, la rugăciunile părinţilor. Apa avea culoarea laptelui, aşa cum era sângele Sfântului atunci când i s-a tăiat capul.

Kiriakonul (biserica centrală) schitului a fost început în 1782 şi sfinţit în 1790. Prin sigiliul patriarhului Neofit din anul 1799, aşezământul a fost recunoscut oficial ca schit. Tot în acest an s-a stabilit aici renumitul duhovnic Chiril Kastanofilis, cel care l-a ajutat pe Sfântul Nicodim Aghioritul în scrierea operelor sale. În 1808 a venit şi a trăit aici, timp de patru ani, Cuviosul Mucenic Gherasim cel Nou, care a mărturisit la Constantinopol în ziua de 3 iulie 1812.

Interiorul bisericii centrale este pictat parțial (1868). Aici se află şi Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Pantelimon (secolul al XVIII-lea), precum şi o Icoană a Maicii Domnului (secolul al XIII-XIV-lea) şi una a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (secolele al XI-XII-lea).

Alături de kiriakon este un turn-clopotniţă cu trei etaje, o sală de mese și un arhondaric (casă de oaspeți). Aceste clădiri, împreună, sunt străjuite de doi chiparoşi gemeni care, potrivit tradiţiei, au o vârstă de 770 ani.

Astăzi, schitul este unul idioritmic, alcătuit din 23 de chilii amenajate ca un cătun. Chiliile sunt locuite de douăzeci de monahi, care se îndeletnicesc cu agricultura și lucrul mâinilor.

De la același autor

Ultimele din categorie