„Rugăciunea monahilor susţine întreaga lume. Se întâmplă asta deoare­ce omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Acest «după chip» se arată mai ales în rugăciunea curată. Evidenţierea chipului lui Dumnezeu arată împli­nirea scopului zidirii lumii. Dacă omul nu se roagă, trăieşte eşecul acestei zidiri şi al propriei lui existenţe.”

„Viaţa monahală este durere. Sunt periculoase cele prin care am trecut în viaţa mea, deoarece când cineva crede că a primit harul lui Dumnezeu, atunci poate să fie rău înşelat şi mulţi au fost înşelaţi. Când cineva trăieşte viaţa monahală în durere, ajunge la un moment dat în stare de a zice: «Mai bine nu m-aş fi născut!», aşa de mare este durerea. Dar durerea este un ma­re dar, este o calitate.”

„Cineva m-a întrebat dacă îl sfătuiesc să devină monah; i-am răspuns că nu pot să-l sfătuiesc asta. M-a întrebat: «De ce nu mă sfătuiţi? Poate vă pare rău că aţi devenit monah?». Şi i-am răspuns: «Mie nu îmi pare rău că am devenit monah, dar când harul lui Dumnezeu vine asupra cuiva spre a merge la mănăstire, acela fuge imediat la mănăstire şi nu mai are nevoie de sfaturi.»” (Părintele Sofronie de la Essex)

(Ierótheos​ Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Preot Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2011, p. 299)