„În viața creștină, fericirea noastră nu este decât Hristos”
Devenim creștini pentru că „Dumnezeu este dragoste”, iar nu pentru că aceasta ne ușurează cariera pământească. În viața creștină, fericirea noastră nu este decât Hristos, conștiința că El este Adevărul, și nimic altceva.
Dacă nu este înviere, creștinii sunt cei mai de plâns în lumea aceasta, zice Sfântul Pavel. De ce? Pentru că dragostea lui Hristos este, în lumea aceasta, totdeauna răstignită. Viața noastră va fi o suferință necurmată, câtă vreme lumea, în întregul ei, nu va fi mântuită.
Devenim creștini pentru că „Dumnezeu este dragoste”, iar nu pentru că aceasta ne ușurează cariera pământească. În viața creștină, fericirea noastră nu este decât Hristos, conștiința că El este Adevărul, și nimic altceva.
Într-o zi un om în trecere pe la Muntele Athos a pus această întrebare mai multor Stareți: „Care este lucrul cel mai însemnat în viața noastră?”. De fiecare dată i s-a răspuns: „Dragostea dumnezeiască; a iubi pe Dumnezeu și a iubi pe aproapele”. El a zis: „Eu nu am dragoste nici pentru rugăciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru ceilalți. Ce-i de făcut?”. Apoi a hotărât de la sine: „Voi face ca și cum aș avea această dragoste”. Treizeci de ani mai târziu Duhul Sfânt i-a dat harul dragostei.
(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 29)
„Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro