În fiecare zi, în fiecare noapte, să ne gândim că Dumnezeu ne priveşte, că ne ascultă rugăciunile, că vede profunzimile sufletului nostru. Bineînţeles, asta nu vrea să spună că Îl vedem pe Dumnezeu aşa cum este El, dar creează o atmosferă care ne permite să observăm imperfecţiunile noastre, împrăştierea minţii noastre, greşelile noastre în relaţiile cu aproapele în timpul zilei.

Trăind cu alte persoane, suntem supuşi la anumite limite, reguli exterioare, restricţii, etc. Dar Duhul, Care purcede din Tatăl, trece peste toate aceste forme.

Gândul nostru să fie acolo unde este Hristos. Atunci, rugăciunea noastră va fi cu El şi nu ne va mai rămâne mult loc pentru patimi. Ne vom obişnui să trăim astfel şi, în această viaţă liniştită, ne vom reclădi întreaga noastră fiinţă.

În viaţă nimic nu este banal, mărunt, neînsemnat! Sporirea noastră duhovnicească depinde în primul rând de atitudinea pe care o adoptăm.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 57-58)