Sfânta Cuvioasă Teofana s-a născut la începutul secolului al XIV-lea. A fost fiica primului domnitor al Țării Românești, Basarab I Întemeietorul (1310–1352), și a soției sale, Marghita. A primit la botez numele Teodora și a avut parte de o educație aleasă, în dragoste de Dumnezeu și de aproapele.

În anul 1322, s-a căsătorit cu Ivan Alexandru, despotul de Loveci, viitorul țar al Bulgariei (1331–1371). Ei au avut împreună trei băieți și o fată: Mihail Asan, Ivan Strațimir, Ivan Asan și Vasilisa. Teodora a fost o mamă devotată care și-a crescut copiii, insuflându-le dragostea de Hristos, rugăciunea, smerenia și înțelepciunea, pregătindu-i astfel pentru dregătoriile pe care aveau să le primească mai târziu. În anul 1331, Teodora și-a urmat soțul în capitala țaratului, la Târnovo, unde se aflau atunci moaștele Sfintelor Filofteia și Parascheva, la care fericita mergea adesea să se roage. Ea a fost greu încercată de necazuri, doi dintre fiii săi murind în războaie. Durerea pe care a simțit-o la pierderea copiilor săi este înfățișată într-o miniatură din Cronica lui Manase, în care Teodora este prezentată, la prohodirea prințului Ivan Asan, ca o maică îndurerată, care își plânge fiul. Ea citea adesea scrierile Sfinților Părinți, din care primea putere în nevoințele duhovnicești. De aceea, a înființat mai întâi la Loveci, apoi la Târnovo și, mai târziu, la Vidin, centre în care copiștii traduceau și scriau în limba slavonă (de redacție medio-bulgară) manuscrise liturgice și lucrări despre viața duhovnicească.

Alături de soțul ei, țarul Ivan Alexandru, a ctitorit mănăstiri și biserici, iar pe altele le-a restaurat, într-o vreme în care, îndeosebi de monahi, dar și de mireni, era îmbrățișat isihasmul (adică rostirea rugăciunii lui Iisus cu mintea în inimă și luarea-aminte asupra gândurilor, nevoințe în urma cărora creștinul rugător face lucrător harul Duhului Sfânt primit la botez).

Deși era înconjurată de tumultul vieții de la Curtea țarului bulgar, Teodora nu și-a neglijat viața duhovnicească. Râvna și evlavia ei către Dumnezeu și către Sfinți era cunoscută tuturor și, de aceea, era numită binecredincioasa și evlavioasa țarină Teodora.

În anul 1345, țarul Ivan Alexandru a hotărât să se despartă de Teodora, alegând să ia de soție o necreștină. Alungată de la curtea țarului bulgar, Teodora Basarab a răbdat necazul, cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a smerit și a ales viața monahală, pentru a-l sluji cu dragoste și dăruire Mirelui Hristos, într-o mănăstire din preajma cetății Târnovo. La tunderea în monahism, ea a primit numele Sfintei Împărătese Teofana a Constantinopolului, ale cărei sfinte moaște se găseau atunci la Târnovo și a cărei viață a urmat-o cu multă râvnă. Ca monahie, Cuvioasa Teofana cerea sfat și binecuvântare de la ucenicii isihaști ai Sfântului Grigorie Sinaitul, între care cel mai cunoscut era Sfântul Teodosie de la Târnovo (†1363). De la acesta, Cuvioasa Teofana Basarab a deprins ascultarea, păzirea liniștii și rugăciunea minții, ajungând la mari măsuri duhovnicești.

În anul 1356, Cuvioasa și-a urmat fiul, pe Ivan Strațimir, căruia i se încredințase conducerea Țaratului de Vidin. Acolo, Cuvioasa a fost bună sfătuitoare pentru soția lui Ivan Strațimir, Ana, tot româncă din neamul Basarabilor. Ele au sporit viața duhovnicească a cetății, rânduind și la Vidin copierea de scrieri folositoare de suflet, dintre care se păstrează până astăzi un manuscrisul numit Sbornicul de la Vidin, ce cuprinde vieți de sfinte femei.

Potrivit tradiției, Sfânta Teofana s-a nevoit, în ultimii ani ai vieții, în Mănăstirea Albotina, săpată în stâncă și aflată nu departe de Vidin. Ea a trecut la Domnul la o vârstă înaintată (o tradiție populară afirmă că Sfânta a murit mucenicește, fiind ucisă de otomanii care au atacat Vidinul în anul 1396) și a fost prohodită cu mare cinste, fiind plânsă de tot poporul, pe care l-a slujit, l-a povățuit și l-a apărat ca o adevărată maică propovăduitoare a dragostei și milei lui Dumnezeu. Până astăzi, locuitorii din zona Timocului bulgăresc și sârbesc păstrează pomenirea faptelor și nevoințelor Cuvioasei Teofana Basarab, doamna de neam român care a strălucit prin credință și sfințenie pe pământul bulgar și pe care localnicii o prăznuiesc în ziua de 28 octombrie a fiecărui an.