Sfântul Laurențiu chemând numele lui Iisus Hristos și punându-și mâinile pe ochii celor orbi în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă.
Sfântul Sfințit Mucenic Sixt era din Atena, de neam grecesc, și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos.
Sfântul Ipolit a fost ostaș roman, gardian al închisorii unde erau întemnițați creștinii. Fiind martor la numeroase tămăduiri minunate făcute de Sfântul Laurențiu, Sfântul Ipolit s-a botezat împreună cu toată familia sa.
Ce se întâmplă cu sufletele celor care mor de Covid-19 și sunt incinerați?
Părinte, la spovedanie este bine să dezvălui slăbiciunile celor din familie și neputințele lor – pentru ca duhovnicul meu să înțeleagă mai bine problemele mele – sau se...
E bine să ne dorim să revină totul la starea de dinainte de coronavirus?
Cum putem scăpa de această epidemie și când vom ieși din ea?
Cum să nu depășesc profilaxia și igiena obsesivă și să ajung la cea obsesivă-compulsivă care este deja un indice al fricii?
Părinte, este păcat să-ți schimbi duhovnicul, fără să ți se dea dezlegare?
Doamne ajută Părinte! Credeți că doi soți care nu se iubesc și nu se înțeleg trebuie totuși să rămână împreună pentru copii? Cum trebuie procedat...
Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie.
Dumnezeu ne vrea sfinţi. El aşteaptă mişcarea noastră, astfel că Biserica ne aduce aminte permanent la ce stadiu suntem aşteptaţi să ajungem: acela de fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu...
„Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și eu pe voi. Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 21-23...
Se împlinesc 159 de ani de la zugrăvirea minunată a icoanei Maicii Domnului „Prodromița” din Sfântul Munte Athos, a cărei cinstire este pomenită pe 12 iulie în calendarul ortodox.
În biserica Mănăstirii Bistrița din județul Neamț, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana aduce mângâiere tuturor închinătorilor săi. Privind mai cu atenție, vom observa că...