Sfânta Liturghie pentru părintele Efrem era un fapt zguduitor. A destăinuit unui prieten duhovnicesc ieromonah că de la prima dumnezeiască Liturghie pe care a săvârșit-o a văzut în chip sensibil harul lui Dumnezeu prefăcând Sfintele Daruri. Mai cu seamă, după sfințirea cinstitelor daruri, L-a văzut pe Însuși Hristos pe disc și îi era cu neputință să-și stăpânească lacrimile când ajungea la îmbucătățirea Trupului lui Hristos. Uda cu lacrimile lui antimisul la Sfânta Liturghie și vedea în stânga și în dreapta pe îngeri, liturghisind împreună cu el.

Totuși părintele Efrem nu se referea niciodată la „renașterea liturgică”[1] și mai ales cerea de la chinoviții care se aflau la ascultările din afară să nu lase psaltirea. Părintele Efrem era împodobit cu harisma străvederii și vedea starea duhovnicească a fiecărui cleric sau monah și dădea leacurile duhovnicești potrivite pentru progresul vieții duhovnicești.

Harul lui Dumnezeu îl împodobise pe părintele Efrem și cu harisma înainte vederii și de aceea vedea evenimentele care veneau (precum a prevăzut cutremurul din 1977 în Tesalonic) dar de multe ori îi chema pe mireni, ba încă și copii mici cu numele pe care îl primeau după ani de zile, la tunderea lor în monahism.

Odată, un student i-a trimis o scrisoare concisă și fără multe amănunte fericitului gheronda și a primit răspuns de la părintele Efrem, care i-a descris cu amănunte starea lui duhovnicească, menționând și locul în care stătea studentul, fără ca acesta să fi făcut vreo referire la el mai dinainte.

Odată niște clerici care nu se cunoșteau între ei s-au întâlnit pe drumul care ducea la Katunakia și, când au ajuns la părintele Efrem, fericitul gheronda a început să mustre pe unul dintre ei că nu este părinte adevărat, ci un mason, care a pus rasa ca să spioneze Sfântul Munte. Masonul și-a primit radiografia lui.

Părintele Efrem a trăit experiențe pe care numai creștinii ortodocși pot să le trăiască, departe de rătăcirile papistașe și protestante.

Odată, un egumen, doi teologi și un student au cerut de la părintele Efrem să le explice buna mireasmă a sfintelor moaște. Gheronda și-a plecat capul în partea inimii și s-a rugat. Locul s-a umplut de bună mireasmă și părintele Efrem le-a spus că nu putuse el însuși să le explice, așa că L-a rugat pe Dumnezeu să răspundă tovarășilor de dialog.

Părintele Efrem simțea păcatele ca pe o duhoare. Un episcop l-a întrebat pe fericitul gheronda despre ecumenism. Gheronda a făcut rugăciune ca să-l încredințeze Dumnezeu și atunci s-a revărsat o duhoare cu gust acru, sărat și amar care l-a umplut de dezgust.

Poziția fericitului gheronda, părintele Efrem, cu privire la unitatea ortodocșilor era limpede: „ruptura se face repede, unirea este dificilă”

[1] Adică la termenii sofisticați ai cărturarilor.