Părintele Petroniu de la Prodromu ‒ călugărul care a îmbinat perfect dragostea cu asceza

Părintele Petroniu a fost un om mare. A fost aspru cu sine şi cu alţii. Era nevoitor. Era tăcut. Avea rugăciunea. Era foarte tăcut. Nu prea vorbea. Numai dacă-l solicita cineva. Nici atunci nu era predispus, dar vorbea. El vorbea cu Dumnezeu.

„Părintele Petroniu a fost un om mare. A fost aspru cu sine şi cu alţii. Era nevoitor. Era tăcut. Avea rugăciunea. Mai vorbeam cu dânsul cele duhovniceşti. A fost un om care L-a iubit pe Dumnezeu. Bineinţeles că şi Dumnezeu l-a iubit pe dânsul. Apoi, el a venit mai pe urmă în Sfântul Munte. Eu am venit mai înainte. Eu am venit în 1977, iar el a venit în 1978.

A ţinut frâul, a ținut regula, să fie pace, să fie punctualitate. Călugărul să fie ca un ostaş, ca un militar pregătit mereu de luptă. Aşa a fost el şi aşa ne-a învăţat şi pe noi. Şi foarte bine este aşa. Foarte bine! Acum, în timpul din urmă, nu mai putea. Da, bine că l-a ținut Dumnezeu nouăzeci si cinci, nouăzeci și şase de ani.

Avea sigur rugăciunea. Era foarte tăcut. Nu prea vorbea. Numai dacă-l solicita cineva. Nici atunci nu era predispus, dar vorbea. El vorbea cu Dumnezeu. Aşa era el. Lucrul acesta îl spunea: Căutați-L pe Iisus! El este ascuns în poruncile Sale! Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe semenul tău! De vrei să te sfinţeşti, pe Iisus să-L pomeneşti! Să vorbeşti cu oamenii mai puţin, şi cu Dumnezeu mai mult. Mintea, ceea ce iubeşte, la aceea se gândeşte”. (Părintele Iulian de la Prodromu)

Întrebat despre Părintele Petroniu Tănase, Părintele Adrian de la Antim va spune: „Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit! Cel mai smerit! Cel mai smerit!”. Tot el ne va spune că, în anul 1937, în perioada în care obştea Mănăstirii Antim a fost cea mai numeroasă ‒ numărând 38 de monahi ‒, cel mai smerit dintre ei şi singurul care nu se îndreptăţea pe sine era Părintele Petroniu Tănase.

Părintele loanichie de la mănăstirea athonită Simonos Petras spune: „Părintele Petroniu de la Prodromu îmbina per­fect dragostea cu asceza şi nevoinţa cu blândeţea. Până acum câţiva ani, Părintele Petroniu se ruga la priveghere stând toată noaptea în picioare, de seara până dimineaţa. Când îngenun­chea era o adevărată binecuvântare”.

(Părintele Petroniu de la Prodromu, ediție îngrijită de Preot Constantin Coman și Costion Nicolescu, Editura Bizantină)

Mănăstiri: Schitul Prodromu

De la același autor

Ultimele din categorie