Pe 13 iunie 1853, Vasilo, soția unui anume Ioan Andrei din Muntele Heimaras, s-a dus în muntele Logara, la două zile depărtare de satul ei, ca să adune lemne speciale pentru iluminat, folosite de epiroți ca făclii. De pe munte s-a întors pe 16 iunie. Cum era frântă de oboseală și transpirată, s-a spălat cu apă rece. Imediat, mâna stângă și piciorul stâng au devenit țepene. Din ziua aceea, timp de doi ani s-a supus unei puternice terapii, fără nici un rezultat. Boala ei însă a avut ca rezultat și divorțul pe care l-a cerut și l-a obținut soțul ei. Dar și rudele ei apropiate au început să fie nemulțumite pentru deranjul pe care li-l făcea infirma. Singura ei nădejde rămăsese numai Dumnezeu și Sfinții Lui și, cu zdrobire de inimă și pocăință, se ruga și implora pentru vindecarea sa.

În luna decembrie a anului 1855, femeia a văzut în vis pe un cleric care a călcat-o pe piciorul nefolositor și i-a spus: „Să nu-i scrii fratelui tău din Corfu, cum ai de gând, ci du-te personal la el”. Uimită, l-a întrebat „Cine ești tu”? Iar acela i-a răspuns: „Eu sunt Sfântul pe care de atâtea ori l-ai chemat”. Vasilo s-a trezit repede și a povestit visul ei rudelor și îndată au luat hotărârea să o ducă la Biserica Sfântului Spiridon din Corfu. Felul în care au transportat-o era peste măsură de dificil și starea în care se afla femeia provoca frică. A fost transportată astfel până la racla cu moaștele Sfântului, unde a rămas pentru trei nopți. În a doua noapte, pe la miezonoptică, l-a chemat pe cel de rând la Biserică și cu mare bucurie l-a anunțat că a fost vindecată de Sfânt, că s-au încălzit mădularele ei cele uscate, dar că încă nu poate să le miște. Prin urmare, s-a spovedit și în dimineața următoare a umblat pe picioarele ei, perfect sănătoasă, și înaintea Sfântului Altar s-a împărtășit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos.

Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!