Aşa şi voi, pe toate să le înfruntaţi cu gânduri bune. De pilda, s-a trântit o uşă? Să spuneţi: „Dacă, Doamne fereşte, o soră ar fi păţit ceva, s-ar fi lovit şi şi-ar fi rupt piciorul, aş mai fi dormit? Dacă s-a trântit uşa, se vede că sora aceasta o fi având vreo treabă”. Dar dacă începi să judeci şi să spui: „A trântit uşa. E neatentă! Ce înseamnă aceasta?”, cum te vei mai linişti după aceea? În clipa când îţi va strecura astfel de gânduri, aghiuţă te va răzvrăti. Sau se poate ca o soră să audă noaptea deşteptătoarele care sună. De pildă, a sunat unul o dată, iar nu după mult timp sună din nou. Dacă se gândeşte: „Sufletul acesta a fost rupt de oboseală, nu s-a putut scula. Mai bine să se odihnească o jumătate de oră mai mult, şi după aceea să îşi facă datoriile ei duhovniceşti”, nu se va nelinişti, nici nu se va supăra că a fost trezită. Dacă însă se gândeşte la sine că sa trezit din pricina ceasurilor, poate să spună: „Ce se petrece aici? Nu te poţi odihni nici un pic”. Aşadar, nu ajută nicio altă nevoinţă atâta cât ajută gândul bun.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 194-195)