Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!

Cel mai mare făcător de pace a fost Hristos. El a adus în lume această pace, la Cina cea de Taină, când le spune ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă! Nu cum dă lumea, ci pacea Mea dumnezeiească!” (Ioan 14, 27). Una este pacea încheiată prin armistițiu, prin tratate care sunt rupte în clipa următoare, și alta este pacea în Dumnezeu. Toate tratatele încheiate în lume s-au spulberat curând. Au creat războaie și mai puternice decât înainte. De aceea, alta este pacea despre care vorbește Mântuitorul aici.

Să știți că vremea comunismului – nu mai vorbesc de persecuțiile romane, care au dat milioane de martiri – a dat și ea milioane de martiri cunoscuți și necunoscuți, cu morminte cunoscute și necunoscute. Au fost oameni care au mers la închisoare afirmând iubirea lor față de Hristos și purtând în inima lor pacea Lui, oameni care, chinuiți fiind, se rugau pentru călăii lor. Și nu au fost cazuri izolate, ci mii și mii de cazuri în care oamenii chinuiți se rugau pentru cei care îi chinuiau, pentru cei care îi țineau în închisori, fiindcă așa spune Mântuitorul: să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri!

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 176-177)