20 de sfaturi de la părintele Ioanichie Bălan

Reflecții

20 de sfaturi de la părintele Ioanichie Bălan

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai României. A fost un monah de vocaţie, un adevărat mărturisitor al credinţei într-o perioadă marcată de abuzurile regimului comunist.

Fundamentat pe scrierile patristice, părintele Ioanichie avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi, un adevărat program duhovnicesc destinat desăvârşirii spirituale.

Am ales 20 dintre îndemnurile sale:

Străduieşte-te să ţii cât mai mult tăcerea.

Străduieşte-te să dobândeşti în toate şi oricând blândeţea.

Străduieşte-te mai ales să ai o ascultare cât se poate de sinceră, completă, adevărată.

Străduieşte-te să omori din mintea şi inima ta toate gândurile de mândrie.

Caută să fii smerit, nu la arătare, în afară, ci în inima ta smereşte-te.

Fugi cu totul de urâta mânie.

Caută ca în toată viaţa ta să nu judeci pe nimeni.

Dobândeşte-ţi multă răbdare, căci multe necazuri vei avea în viaţă.

Ca să poţi să te întăreşti în sfânta ascultare, în răbdare, în iubire, trebuie să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.

Fugi ca de foc de lenevie. Leapădă lenea, plictiseala, trândăvia, urâtul, nesimţirea sufletului.

Caută ca să mulţumeşti pe Domnul pentru tot ce-ţi dă, bun sau rău.

Nu te mulţumi cu ce faci niciodată.

Iartă toate tuturor şi iertat vei fi şi tu.

Caută pacea tuturor şi parte de ea vei avea.

Caută întâi binele şi folosul aproapelui.

Caută mângâiere numai în rugăciune.

Caută pe Domnul în necazuri.

Ascunde-te în chilia inimii tale.

Şi mai ales, stând în chilie sau oriunde vei fi, ca o rugăciune neîncetată să ai cugetarea morţii tale.

Cere stăruitor în rugăciunile tale, zi şi noapte cere cu mare durere, smerenie şi tânguire darul lacrimilor.

Sursa: basilica.ro