Ştiţi voi cum sunt eu? Ca un pom care are numai frunze, pe care l-a blestemat Mântuitorul, că nu a găsit roadă în el. Aşa sunt eu. Numai vorbe am, dar fapte bune n-am.

– Ştie Dumnezeu roadele, Părinte Cleopa.

– Măi, să fugi de aicea! Eu sunt om sec, măi. Auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul? „Precum este cel ce zugrăveşte apa pe pereţi şi poate să moară de sete lângă apa aceea, aşa este cuvântul care nu lucrează”. Aşa-i la mine; eu mor de foame. Îţi spun ţie şi nu fac nimic. Auzi ce spune? Altul este cuvântul cel din lucrare şi altul este cuvântul cel frumos. Cuvântul cel frumos este amanet al ruşinii. De ce? Fiindcă ruşinează ştiinţa celui ce vorbeşte. „Ei, spune, măi! Ce vorbeşti tu şi ce faci tu?”

Iar cuvântul din lucrare, adică cel ce vorbeşte cu viaţa, cu faptele, este cămara nădejdii. Mângâie pe om cu nădejdea: „Da. Vorbeşti. Dar faci şi tu”.

Şi iată tu vii la mine ca la o vacă stearpă, care am numai vorbe şi fapte n-am! Cine te-a adus pe tine aici?

– Dumnezeu, ca să duc cuvântul şi la alţii.

– Măi, Hristos a zis aşa: „Nu cel ce va învăţa este mare”. Dar care? Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru Împărăţia Cerurilor. A pus lucrarea faptelor bune înainte. Acela-i fericit care tace şi face. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Cuvântul şi strigând, supără pe alţii, iar viaţa şi tăcând, foloseşte”. Iar Sfântul Isidor Pelusiotul, marele dascăl care a scris mai multe mii de epistole Bisericii lui Hristos, dascălul Sfântului Ioan Gură de Aur şi al atâtor sfinţi părinţi din pustie, zice: Când se unesc la om două, cuvântul şi fapta, fac pe om icoana a toată filosofia.

Dar la mine numai vorbă goală ai să găseşti, şi tu duci vorba goală cu aparatul acela pe la lume. Dar n-are nici o putere cuvântul meu, că nu-i însoţit de lucrare, de viaţă, de trăire.

– Eu aş fi mulţumit să fac măcar una la o mie din câte am auzit de la Sfinţia Voastră.

– Alta-i să auzi şi alta-i să faci. Vorbesc şi nu fac. Auzi ce spun Sfinţii Părinţi: Să taci tu, să vorbească faptele tale. Să vadă oamenii ce faci, nu ce vorbeşti. Şi iarăşi spune Sfântul Isaac: „Mustră şi ceartă, prin puterea lucrării, nu prin multă vorbire”. Tu vrei să vorbesc mereu aici degeaba! Dar nu mă întrebi: „Părinte, dar de ce dormi toată noaptea? De ce mănânci totdeauna şi n-ai paza minţii şi n-ai rugăciune şi n-ai lacrimi, nici zdrobirea inimii?” Nu mă întrebi de trezvia atenţiei; nu mă întrebi nici de lucrerea cea dinăuntru! Tu numai spui: „Vorbeşte, părinte, la aparat!”

Mânca-v-ar Raiul! Dar dacă oi muri eu, o să mă pomeniţi la rugăciuni?

– Daaaa! au răspuns fraţii şi credincioşii.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 120-122)