Fraţilor, ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc, a celor care sunt chemaţi după voia Lui; fiindcă pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, pe aceia mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi-născut între mulţi fraţi. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceia i-a şi îndreptat, iar pe care i-a îndreptat, pe aceia i-a şi slăvit. Ce vom zice deci despre acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? Când El pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează; cine va osândi? Oare, Hristos? Dar Hristos, Cel ce a murit şi, mai ales, Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, El mijloceşte pentru noi. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Oare, necazul? Ori strâmtorarea, ori prigoana, ori foametea, ori goliciunea, ori primejdia, ori sabia? Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua; socotiţi am fost ca nişte oi de înjunghiere». Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Pentru că sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea în Hristos lisus, Domnul nostru.