Ap. II Corinteni 11, 5-21

 

Fraţilor, socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Şi, chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi. Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-mă pe mine însumi, pentru ca voi să vă înălţaţi? Alte Biserici am prădat, luând plată ca să vă slujesc pe voi. Şi de faţă fiind la voi şi în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi, să nu vă fiu povară. Este în mine adevărul lui Hristos, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ţinuturile Ahaei. Pentru ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie! Dar ceea ce fac, voi face şi în viitor, ca să tai pricina celor ce poftesc pricină, pentru a se afla ca şi noi în ceea ce se laudă. Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor. Iarăşi zic: Să nu mă socotească cineva că sunt fără minte, iar de nu, primiţi-mă măcar ca pe un fără-de-minte, ca să mă laud şi eu puţin. Ceea ce grăiesc, nu după Domnul grăiesc, ci ca în neînţelepţie, în această stare de laudă. Deoarece mulţi se laudă după trup, mă voi lăuda şi eu. Pentru că voi, înţelepţi fiind, îngăduiţi bucuros pe cei neînţelepţi. Căci, de vă robeşte cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă priveşte cineva cu mândrie, de vă loveşte cineva peste obraz, răbdaţi. Spre necinste o spun, că noi ne-am arătat slabi.