Căci ceea ce nu este ușor de atins, nici de crezut este cumva din pricina pizmei. [...] Căci pentru sufletele rele nimic dintre cele bune nu este vrednic de crezare. (Sfântul Grigorie din Nazianz, Cuvântul al 18-lea, Epitaf la tatăl, în prezența lui Vasile, PG 35, 996B și 1000C).

Aceasta mai cu seamă ține de credință, faptul de a nu căuta pricini celor ce poruncesc, ci a se încrede în cele poruncite [...]. Trebuie ca bărbatul evlavios și credincios să fie astfel de tare dispus pentru făgăduințele lui Dumnezeu, încât chiar dacă i-ar părea lui că sunt contrare, nici așa să nu se tulbure, nici să nu deznădăjduiască de împlinirea lor. Vezi dar, credinciosul Avraam ce făgăduință a primit pe de o parte, dar ce a fost silit să facă pe de altă parte? (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Sfântul Evanghelist Matei, 8, 1, PG 57, 83. Al aceluiași, Către Stagirion, nevoitorul demonizat, Cuvântul I, 6, PG 47, 438)

Credința este maica și cununa și suma tuturor virtuților (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capetele teologice, 51, PG 91, 949D-952A).

Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1), nădejdea fără șovăire și fără îndoială a celor făgăduite nouă de la Dumnezeu și izbânda cererilor noastre. Cea dintâi ține de voința noastră, cea de-a doua de harismele Duhului (Sfântul Ioan Damaschinul, Expunere exactă a credinței ortodoxe, 10, PG 94, 1128A)

Credința are nevoie de ascultare și nu de multă cercetare și când Dumnezeu poruncește trebuie să te supui, iar nu să iscodești. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuire la Epistola către Romani, 27, 1, PG 60, 644)

(Sfântul Nectarie de Eghina, Tezaurul sfintelor și filosoficeștilor cuvinte, traducere de Laura Enache)