Să luăm aminte la studiul nostru, noi, călugării. Să nu îl neglijăm. Cum avem nevoie să mâncăm și nu neglijăm sa mâncăm, așa să simțim nevoia de studiu. Acest lucru ne va ajuta și în rugăciune, și în modul nostru de viață călugăresc. Să ai patericul alături de tine, să întinzi mâna și să-l ajungi. Mai înainte de a te culca, să citești, ca să-ți rămână mintea la studiu, cu el să adormi, cu el să te scoli.

Zis-a bătrânul: Atenție la gând. Cere multă atenție. O mică deschizătură să-i deschizi, intră gândul rău și apoi haide să-l alungi. Îți creează înlăuntrul tău o stare aparte și te supără.

Zis-a bătrânul: Ascultarea noastră trebuie să fie bucuroasă, nu nenorocită. Și aceasta începe cu dragostea față de gheronda, care trebuie să fie adâncă și sinceră. Numai astfel putem înainta.

Postul ajută mult și duhovnicește, și la sănătate.

Nevoitorul este omul cel mai social în comuniunea lui cu Dumnezeu și în rugăciunea pentru lume.

Boala ține loc de nevoință și cu aceasta ne vom mântui. Să nu ne supărăm dacă nu putem să facem multe. Dumnezeu nu ne cere nevoința noastră, ci inima noastră.

Virtutea principală este smerenia, toate celelalte nu pot face nimic singure, nici postirile, nici privegherile. Trebuie să fie și acestea, dar cu smerenie.

Tot ceea ce se face fără măsură și fără discernământ sunt excese. Toate excesele sunt satanice.

Cel care a dobândit rugăciunea minții nu simte nevoia să mai citească cărți.

 Zis-a bătrânul: Rugăciunea trebuie să o spunem întreagă: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”. Mulți au spus numai : Iisuse al meu, Iisuse al meu și au devenit iezuiți.

Smerenia este ca un resort. Cu cât te cobori cu atât mai sus te aruncă. Cu cât te smerești, cu atât urci duhovnicește.

Unii care au pizmă și ură pe cineva, când îl văd zic: „M-a ars că l-am văzut. Nu pot să-l văd. Simt o ardere interioară. La fel va fi, dar într-un grad incomparabil mai mare, pe care mai bine să nu-l cunoască cineva, arderea osândei veșnice. Dumnezeu să ne păzească.