Schimonahia Safta Brâncoveanu, de la Mănăstirea Văratec (1776-1857)

Această schimonahie, vestită în mănăstirile noastre prin daniile ei, era fiica lui Teodor Balş din Iaşi, caimacamul Moldovei. De mică a fost dată la învăţătură, deprinzând bine limba greacă, iar în casă a fost crescută de mama sa, Elisabeta, în frică de Dumnezeu şi respect pentru sfintele biserici.

În anul 1793 se căsători cu banul Grigore Brâncoveanu, mare dregător al Ţării Româneşti, dar nu avu copii. După multe primejdii şi rele pătimiri, soţul ei se mută din viaţa aceasta în anul 1832, iar văduva Safta se întoarse la Iaşi, în casa părintească. Apoi, în acelaşi an, a intrat în nevoinţa călugărească împreună cu mama ei, Elisabeta, la Mănăstirea Văratec. Acolo şi-a mângâiat întristarea inimii prin rugăciuni şi lacrimi. Apoi, logodindu-se cu Hristos şi primind schima monahală, a uitat de necazurile lumii şi de durerea văduviei.

Cea mai mare virtute a schimonahiei Safta Brâncoveanu a fost milostenia. Fiind din neam de domn şi având multe odoare şi averi, pe toate le-a împărţit la săraci, la biserici şi mănăstiri, urmând exemplul înaintaşilor ei. Încă pe când trăia în Bucureşti cu soţul ei, a făcut numeroase donaţii de bani, veşminte, cărţi, icoane şi sfinte vase la mănăstirile Olteniei, ctitorite de Constantin Brâncoveanu, precum şi la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. În Bucureşti, de asemenea, a restaurat biserica Domniţa Bălaşa, zidită de fiica marelui voeivod. Iar după ce a îmbrăţişat cinul monahal, a continuat să facă şi mai multe danii la sfintele biserici.

Cele mai multe donaţii le-a făcut Mănăstirii Văratec. Odoarele de argint le-a topit şi a făcut din ele ferecături de Evanghelii, îmbrăcăminte la icoane, candele, sfinte vase şi postamente de cruci la altar. Tot la Văratec a donat schimonahia Safta veşminte preoţeşti, acoperăminte de fir, cărţi de cult şi multe altele. De asemenea, a dăruit veşminte, cărţi şi icoane şi la celelalte mănăstiri din ţinutul Neamţ. Iar în anul 1851 a donat un rând de veşminte arhiereşti de fir Sfântului Ierarh Calinic, cu care mai târziu acesta a şi fost înmormântat.

Deci, ajungând la adânci bătrâneţi, schimonahia Safta Brâncoveanu s-a mutat la veşnicele lăcaşuri în ziua de 8 august 1857, şi a fost înmormântată alături de mormântul mamei sale, schimonahia Elisabeta Balş.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 396-397)