Schimonahul Gherasim Cârjă, mereu în slujba oamenilor şi a Bisericii

— Părinte Gherasim, dă-mi sfatul cel mai de pe urmă!

Iar bătrânul i-a răspuns: 

— Păzeşte Biserica în toată viaţa, că şi Biserica te va păzi! Iar dacă nu păzeşti pravila bisericii, vei cădea în mari ispite şi primejdii.

Se spunea despre părintele Gherasim că aproape zilnic veneau la el săraci, infirmi, copii orfani de prin sate, şi-i cereau milostenie. Iar bătrânul îi punea la masă pe cerdacul chiliei şi le împărţea tot ce găsea la îndemână. 

Avea încă şi acest obicei. Când auzea că se zideşte vreo biserică nouă, aduna bani de la călugări şi de la rude, apoi cumpăra icoane, evanghelii, sfinte vase şi veşminte, pe care le dăruia personal bisericilor noi.

Cu puţin înainte de obştescul sfârşit, l-a rugat ucenicul: 

Părinte Gherasim, dă-mi sfatul cel mai de pe urmă!

Iar bătrânul i-a răspuns: 

Păzeşte Biserica în toată viaţa, că şi Biserica te va păzi! Iar dacă nu păzeşti pravila bisericii, vei cădea în mari ispite şi primejdii.

În ultimele două săptămâni, schimonahul Gherasim Cârjă a stat numai la chilie, în aşteptarea venirii lui Hristos. Îmbrăcat cu rasă şi mantie, cu crucea şi metaniile în mână, aştepta pe marginea patului. Nu voia nici să mănânce, nici să se odihnească. Tot timpul se ruga. 

— De ce nu te culci, părinte Gherasim?, îl întrebau ucenicii. 

— Nu pot dormi. Sunt în aşteptare!... Nu ştiu în care ceas va veni Mirele.

În dimineaţa zilei de 16 ianuarie 1957, când împlinea 50 de ani de nevoinţă călugărească, bunul ostaş şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos şi a fost îngropat în cimitirul mănăstirii. 

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 609)

De la același autor

Ultimele din categorie