Timp de 26 de ani, părintele Iosif a slujit zilnic Sfânta Liturghie la „Mănăstirea dintr-un Lemn”, căci era singur preot şi duhovnic. După slujbă citea la bolnavi, spovedea obştea, sfătuia şi mângâia pe credincioşi, împărţea milostenie la săraci, se ruga şi iarăşi venea la biserică.

Aşa s-a nevoit bătrânul, până şi-a dat duhul. 

Pentru o petrecere ca aceasta, satana mult îl zavistuia şi îi făcea mereu ispite. Că uneori îi ieşea aievea în faţă. Alteori venea în chipul unui câine negru, îl apuca de rasă şi îl trăgea în altă parte, să nu nimerească uşa bisericii. Şi cum bătrânul era gârbov, uneori ajungea la poartă, alteori la grajd, până îl găseau maicile şi îl aduceau la biserică. Deci, zicea bătrânul:

– Vrăjmaşul, tată, mi-a făcut ispită! 

Apoi, cu chip luminat, intra în biserică, făcea trei metanii la icoana Maicii Domnului şi dădea binecuvântare de Utrenie. 

Odată, a zis bătrânul către ucenica sa: 

– Când merg la biserică sau vin la chilie, îmi iese uneori înainte un câine negru, mă apucă mânios de rasă şi nu mă lasă să merg la slujbă. Este diavolul, tată!

– Dar nu te temi de el, părinte Iosif? 

– De ce să mă tem? Mântuitorul este cu noi. Atunci îndată fac semnul Sfintei Cruci şi zic: „Piei din faţa mea, satană, să mă duc la sfânta biserică!" şi repede dispare. 

Ori de câte ori vrăjmaşul îl supăra cu vreo ispită, bătrânul îi zicea: 

– Ei, iar ai venit? Degeaba te-ai ostenit! La Iosif nu ai nimic!

Uneori, vrăjmaşul nu-l lăsa noaptea să doarmă. Cum aţipea puţin, îi bătea în uşă şi-i zicea: 

– Părinte Iosif, hai la biserică! 

Atunci bătrânul repede se scula, se ducea la uşa bisericii, apoi spunea maicilor: 

– Nu trageţi clopotul de Utrenie? 

– Preacuvioase, mai este o oră până la miezul nopţii! 

– Dar n-aţi bătut voi în uşa mea? 

– Nu, părinte, nu v-am sculat noi. 

– Ei, tot vrăjmaşul mi-a făcut ispită! 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 627-628)