Scrisoarea-testament a Monahului Gherasim Ilie către fratele său, Arhimandritul Cleopa

„Să ştii că pe frăţia ta te va ţine Dumnezeu mai mult în această viaţă. Deci, te rog să nu mă uiţi pe mine, păcătosul, la sfintele rugăciuni. Căci şi eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine şi pentru toţi fraţii, să vă aducă Domnul pe calea mântuirii!”

Fiind bolnav, părintele Gherasim nu mai putea sluji la biserică. Dar de la Sfânta Liturghie nu lipsea. Stătea fie în strană, fie jos, rezemat de o pernă. 

- Părinte Gherasim, îi spuneau ceilalţi, de ce nu stai la chilie până te faci mai bine? 

- Părinţilor, iertaţi-mă pe mine, păcătosul, am venit să mai ascult o Sfântă Liturghie. Poate aceasta este ultima din viaţa mea. Că nici o slujbă nu-i mai de nevoie pentru mântuirea noastră decât dumnezeiasca Liturghie.

Într-o zi, a murit un călugăr bătrân. Atunci părintele Gherasim a zis către toţi cu lacrimi: 

- Să ştiţi, părinţilor, că, după părintele Vasile, mie îmi vine rândul să plec din viaţa aceasta. 

Într-adevăr, în ziua de 14 septembrie 1933, mult răbdătorul Gherasim Ilie şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, culcat în sicriul pe care singur şi-l făcuse. Sub căpătâi i s-a găsit această scrisoare, adresată fratelui său mai mic, care avea să fie arhimandritul Cleopa de mai târziu: 

„Iubitul meu frate Constantin, 

Să ştii că pe frăţia ta te va ţine Dumnezeu mai mult în această viaţă. Deci, te rog să nu mă uiţi pe mine, păcătosul, la sfintele rugăciuni. Căci şi eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine şi pentru toţi fraţii, să vă aducă Domnul pe calea mântuirii!”

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 526)

De la același autor

Ultimele din categorie