Ispitele îndurate de Sfântul Neofit din Cipru

Și eu, când am văzut năvala nereținută a stâncii în jos am pierdut orice nădejde de viață. Dar pe când eram ținut de stâncă, cum am zis, altă frică m-a cuprins. Mă gândeam că chiar dacă m-aș smulge de dedesubtul stâncii, voi cădea în mod sigur jos, fiindcă nu aveam nicăieri nici un sprijin sau vreun loc de care să mă țin. Dumnezeiescul har a depărtat repede și această frică din inima mea și mi-a dat curaj și veselie și am început să zic: „Dumnezeul nostru este scăparea și puterea noastră, ajutor în necazurile ce ne împresoară”.

De trei ori fericiții aceia tineri, au fost aruncați în cuptor și și-au pierdut nădejdile lor și au zis aceste din urmă cuvinte: „Ca arderea de tot a berbecilor și a taurilor și a zeci de mii de miei grași așa să fie bine primită jertfa noastră înaintea Ta astăzi și să fie săvârșită, că nu este rușine celor ce se încred întru Tine.

Același lucru și eu, când am văzut năvala nereținută a stâncii în jos am pierdut orice nădejde de viață. Dar pe când eram ținut de stâncă, cum am zis, altă frică m-a cuprins. Mă gândeam că chiar dacă m-aș smulge de dedesubtul stâncii, voi cădea în mod sigur jos, fiindcă nu aveam nicăieri nici un sprijin sau vreun loc de care să mă țin. Dumnezeiescul har a depărtat repede și această frică din inima mea și mi-a dat curaj și veselie și am început să zic: „Dumnezeul nostru este scăparea și puterea noastră, ajutor în necazurile ce ne împresoară”. Atunci m-am întors și văd aproape de mine pe ieromonahul Iacov al meu tremurând tot ca trestia bătută de vânt și neputând să spună nimic, nici să facă ceva. Atunci i-am spus cu glas liniștit: „Nu te teme, frate, nu te teme, ci prinde cu atenție stânca poate, dacă se va ușura greutatea voi putea să-mi scot mâna”. A pus toată puterea și a încercat, dar stânca a rămas neclintită ca cel mai greu plumb. După aceea i-a strigat și pe ceilalți frați care au urcat repede, dar din pricina locului înfricoșător stăteau unul în spatele celuilalt în linie, fiindcă drumeagul pe care îl săpasem era încă foarte strâmt și încăpea pe el numai un singur om. Stăteau, așadar, în șir în multă neputință. Iar eu i-am spus monahului cu care vorbisem mai înainte: Ia barosul și lovește în stâncă. De cum a lovit-o cu ajutorul lui Dumnezeu s-au tăiat două bucăți mai grele, cam cât poate ridica un bărbat. De cum s-au rostogolit departe de stâncă, stânca a devenit mai ușoară și mi-au scos mâna care nu a pățit nimic, numai mi-a amorțit un pic degetul cel mic. M-am prins atunci cu o mână de stâncă, pe cealaltă mi-o țineau frații și tras de ei, am scăpat din prăpastia deasupra căreia atârnam. Când mi-am sprijinit picioarele pe potecă, am ridicat în sus mâinile și L-am slăvit pe Dumnezeu Care m-a scăpat în chip străin dintr-o moarte atât de violentă: „Te voi înălța”, ziceam, „că m-ai ridicat și n-ai veselit pe vrăjmașii mei împotriva mea. Doamne Dumnezeule strigat-am către Tine și m-ai  vindecat. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu și mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă că binecuvântat ești în veci. Amin”[1].

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)

[1] Ps. 29, 1-3.

De la același autor

Ultimele din categorie