Nu cred că întâmplător primim vestea cea bună a vindecării a zece leproși îndată după prăznuirile legate de Nașterea Domnului, Tăierea Sa împrejur și Botezul Său la Iordan. Pentru că toate implică Trupul Cel Sfânt al Mântuitorului care Se arată lumii și ca izvor de vindecare al cumplitelor boli care ne cuprind. Suntem dinaintea unei întâlniri din zona de „frontieră” între regiunile Țării Sfinte. Pe de o parte Galileea Neamurilor, teritoriu nu tocmai iubit la Ierusalim datorită situației sale de spațiu de tranziție al neamurilor. Pe de altă parte Samaria. Regiunea în care oamenii se închinau pe un alt munte, într-un alt templu dar aceluiași Dumnezeu. Aici Domnul întâlnește zece leproși. Care strigă către Învățător cerându-i mila. Domnul face din vindecare vădită mila Lui. Împlinește mila Lui în ridicarea din milă publică a unor leproși. 

Pare puțin azi? N-aș zice. Noi care ne plângem de dureri reduse ca intensitate ori pur și simplu induse de mentalitatea de publicitate a „vindecătorilor” de astăzi și care tratăm cu stranie indiferență pe adevărații bolnavi nu cred că am fi putut suporta prea ușor statutul de leproși ai vremii de atunci și nu numai. Rupți de comunitățile și casele lor leproșii deveneau niște pelerini ai așteptării fără speranță. De aceea, este emoționant că nu au curaj să ceară vindecare, ci milă. Un cuvânt bun de la Învățător. Să le aline durerea. Risipirea. Izolarea. Cereau o punte de cuvinte, un dialog, un gând împărtășit...

Iar Domnul, Învățătorul care vede în adânc de inimă, nu se oprește la petele lor de albeală leproasă. Ci trece în inima noastră. Trimite pe cei zece să împlinească un ritual. O spălare spre curățire și o arătare la preoții – agenți sanitari care adevereau nu doar vindecarea vreunui lepros și reinserția lui socială – cum pompos ne-ar plăcea să o numim astăzi. Sunt convins, însă, că nu erau prea multe cazuri, iar leproșii vindecați se transformau în „foști-leproși” asupra cărora plana dubiul colectivității. În jurul lor se ocolea un soi de sens giratoriu al neîncrederii. Iar angajarea lor în spațiul dintâi, acolo unde suferiseră îmbolnăvirea, era aproape imposibilă. Rămâneau asemeni unor morți înviați care încurcau comunitatea. Domnul îi trimite să îndeplinească la Templu un ritual. Și amărâții pleacă spre Ierusalim. Pe drumul prăfuit spre Templu primul pas este acela al vindecării. Putem bănui reacția lor. O vedem de fapt la unul dintre ei. Cel care nu avea unde și de ce îndeplini ritualul curățirii. Nu ar fi fost primit pururi în mițvach-ul curățirii la Templul din Ierusalim iar adeverirea vindecării sale în Samaria era inutilă. Nu făcea parte din familia ce-și afla izvorul sfințeniei pe muntele Sionului. Era străin. Boala îl făcuse neam prin lepră cu leproșii ceilalți dar acum... Se vindecase de lepră nu și de faptul că era samarinean.

Domnul îi primește închinarea entuziastă. Îi va fi deranjat cumplit pe farisei și cărturari – dacă or fi fost de față – dar sigur nici Apostolilor nu le va fi fost ușor de admis modul acesta de vindecare propus de Hristos. Întrebarea, oarecum retorică, „dar cei nouă unde sunt” (Luca 17, 17) vine să-i întrebe până în capăt de veac pe toți cei care cred mai mult în ritual decât în iubire dacă templul poate fi mai important decât Dumnezeu care locuiește în Templu. Ce mi se pare demn de reținut este că vindecarea de lepră a bolnavului însemna și revenirea durerii. Ne-o spune atât de frumos viața Sfântului Nichifor cel lepros. Durerea sufletească a unei boli incurabile trecea – în cazul leprei – prin teribila revenire a durerii. Pentru aceea, unul din marii medici care a condus leprozerii în India după ce rămăsese fără durere în preajma propriei îmbolnăviri avea să exulte de bucurie când s-a vindecat strigând: Binecuvântată fii durere! Semn al vindecării dar și al reîmprospătării chemării sale personale în misiunea de a vindeca pe leproși. Când toți i-au cerut să rămână în adăpostul unui spital regal unde ar fi putut câștiga enorm el a răspuns că este dator cu durerea lui celor care nu simt durere. Și a continuat să fie fratele leproșilor. 

Poate că pare o nimica toată astăzi, când i s-a aflat remediul bolii. Dar este limpede că vindecarea făcută de Hristos-Domnul asupra leproșilor nu numai despre boala lor ne vorbește. Ci de bucuria iubirii care simte Iubirea. Mai presus de orice ritual. Mai presus de orice izolare. Priviți mai atenți către bolnavii ce-i aveți. Nu vă cer nici medicamente și nici vindecări. Vă cer, însă, cuvânt bun, cuvânt de iubire, cuvânt de omenie. Faceți deja o minune vorbindu-le. Fiți curajoși. Stați alături de cei a căror durere poate fi vindecată prin împărtășirea durerii lor cu voi!