Ca urmare a păcatului originar care afectează natura omenească, suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, supuşi diferitelor maladii care ne distrug în ascuns sufletul, îl desfigurează, îl slăbesc. Singurul Mare Doctor în stare să vindece fiecare om este Iisus Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu Ce S-a făcut Om. El a venit pe pământ pentru a vindeca desăvârşit oamenii, luând asupră-Şi firea noastră.

Cineva care conştientizează că este bolnav duhovniceşte şi care caută o terapie de o eficacitate absolută o va afla numai în Evanghelia lui Iisus Hristos. Remediile la bolile care lovesc umanitatea rănită de păcat îi sunt date, desigur, în minunata ştiinţă a dumnezeiescului Învăţător, însă mai ales în dăruirea de Sine, adică a propriei vieţi.

Iisus Hristos este întotdeauna gata să-Şi dăruiască lumina şi viaţa tuturor oamenilor din lumea aceasta, chiar dacă este cu totul zdrobit sub povara nenorocirilor ei. Cum se face că un număr atât de mare de oameni, în loc să ridice privirea spre Hristos, într-o râvnă plină de nădejde, rămân tot mai plecaţi spre cele de jos şi subjugaţi răului care le macină sufletul? Cum se face că un număr atât de mare de bolnavi duhovniceşte care, fără îndoială, îşi doresc să se vindece, nu fac decât să ocolească – în loc să se îndrepte spre – calea vindecării? Cu siguranţă, nu este din pricina vreunei neputinţe a Medicului, căci nu există boală duhovnicească pe care Iisus Hristos să nu poată şi să nu vrea să o vindece. Harul vindecării nu îl rezervă unei elite, ci îl oferă tuturor, fără deosebire.

Să vrei să te deschizi Harului

Dacă este adevărat că vindecarea duhovnicească a fiecăruia este întru totul datorată Harului, nu este mai puţin adevărat că, pentru a primi Harul oferit tuturor, trebuie să vrei să i te deschizi. Cu alte cuvinte, trebuie să vrei să întreprinzi măsuri de vindecare prescrise de medic. Cât despre voinţa de a întreprinde măsurile de vindecare prescrise de către Iisus Hristos, noi toți, bolnavi duhovniceşte, ne putem împărți în trei categorii.

1. Bolnavii care refuză orice neplăcere

Prima  categorie este cea a celor grav bolnavi duhovniceşte, care îşi doresc să se vindece de boli, însă exclud categoric orice intervenţie chirurgicală şi chiar orice medicaţie ce le-ar putea cauza vreo neplăcere. Totuşi, ei pătimesc grozav sufleteşte, însă un remediu care să implice pentru ei un surplus trecător de suferinţe îi aruncă în panică. Nu vor un remediu greu de suportat de fire, chiar dacă acesta ar presupune garanţia deplină a izbăvirii. Ei vor, desigur, să o termine cu cauzele unei suferinţe socotite intolerabilă, însă numai ca aceasta să fie fără chin. Nu vor să sufere în niciun fel. De aceea, întorc pur şi simplu spatele medicului care le propune intervenţia necesară vindecării lor. Cu o uşurătate de necrezut a minţii, în loc să cadă în genunchi dinaintea Mântuitorului lor, se opun ca potrivnici ai Crucii lui Hristos, adică ai luminii vindecătoare care izvorăşte din rănile lui Iisus Cel Răstignit.

2. Bolnavii care-şi aleg remediile

A doua categorie este cea a bolnavilor care, respingând bisturiul chirurgului ce le-ar fi absolut necesar, acceptă totuşi să ia câteva pilule nu prea greu de înghiţit şi, vai!, cu neputinţă să le vindece boala, reuşind cel mult să o amorţească. Aceşti bolnavi nu se întorc cu totul de la dumnezeiescul Tămăduitor Iisus Hristos, însă nu iau remediile pe care El le prescrie, ci doar pe cele care le convin şi care nu implică o renunţare serioasă şi constantă. Aceste persoane iubesc rugăciunea, însă mai curând pentru a se mulţumi pe sine. Ele nu au adevăratul duh de rugăciune, care înseamnă o alipire din toată inima de voia lui Dumnezeu, în lepădare de sine şi de tot ce este potrivnic dumnezeieştii buneivoiri. Sunt sufletele care se roagă, dar care fug de jertfă. Ele se roagă în măsura în care rugăciunea le aduce mângâiere, însă nu lucrează cu ele însele pentru a-şi birui defectele. Vor să se vindece de bolile duhovniceşti, însă fără efort serios. Acestea recurg, rând pe rând, la o mulţime de terapii uşoare care le promit un fel de vindecare magică – o vindecare ce nu are niciodată loc, pentru că nu sunt cu adevărat hotărâte să-şi înfăţişeze răul de la rădăcinile ce trebuie retezate. De aceea, cu toate aceste câteva îngrijiri iluzorii, viruşii periculoşi ai bolilor lor continuă să se dezvolte în suflet, târându-i inevitabil spre un final amar.

3. Bolnavii pregătiţi să ia remediile eficace

A treia categorie este cea a bolnavilor care nu numai că doresc sincer să se vindece, dar sunt și gata să întreprindă toate mijloacele prescrise de către medic, fie ele şi foarte dureroase. Şi nu pentru că sunt făcuţi altfel decât ceilalţi – căci, ca şi ceilalţi, simt teama suferinţei. Însă vor atât de mult să se vindece, încât sunt dispuşi să îndure şi să sufere pentru a se vindeca. Aceştia cred în dumnezeiescul Doctor, Iisus Hristos. Astfel, ei Îi ascultă recomandările în credinţă. Credinţa pe care o au în Iisus Hristos le biruie frica şi îi ridică spre El. Fără a-L cunoaşte încă îndeaproape, ei ştiu că este medicul cel mai competent, cel mai puternic, cel mai compătimitor şi, în acelaşi timp, cel mai blând cu putinţă. Atunci se încred deplin în El şi Îi spun :

Dumnezeiescule Doctore Iisus, sunt atât de bolnav, încât numai Tu mă poţi vindeca. Aşadar, mă încredinţez cu totul Ţie pentru îngrijirile de care sufletul meu are nevoie şi vreau să urmez cuvânt cu cuvânt tot ce îmi vei prescrie pentru vindecarea mea. Prin urmare, vorbeşte şi poruncile Tale vor fi împlinite – chiar dacă aceasta mă costă multă renunţare. Fii bun să-mi făgăduieşti vindecarea şi chiar o viaţă nouă, şi primesc să iau leacurile prescrise. Căci aş fi necugetat să alerg în stânga şi-n dreapta în căutare de uşurare a durerii, fugind de adevăratele şi sigurele leacuri pe care mi le oferi. Vreau cu adevărat să mă vindec şi pentru aceasta vreau să iau doar leacurile care vin de la Tine, pentru că sunt singurele folositoare. Vrând să iau aceste leacuri care vin din nesfârşita Ta înţelepciune şi din inima Ta milostivă şi atotputernică, îmi ştiu prea marea-mi slăbiciune a voinţei mele. De aceea, Te rog să-mi dai pururea tărie, să birui toată împotrivirea firească din mine şi să mă tragi cu putere spre Tine, Izvor al Harului şi al deplinei tămăduiri duhovniceşti.

Biruinţa Harului

Harul tămăduitor şi mântuitor al lui Iisus Hristos, atotputernicia Lui, nu pot birui în sufletele neaşezate, care nu vor sincer să se deschidă Lui. Bolnavii duhovniceşte din prima şi din a doua categorie nu se vor vindeca niciodată dacă vor rămâne la acel stadiu, pentru că nu sunt hotărâţi să ia adevăratele leacuri prescrise de dumnezeiescul Doctor. Durerile care-i avertizează cu privire la gravitatea bolilor lor, din lipsă de leacuri potrivite, nu vor face decât să sporească boala și să ducă la un sfârșit cumplit.

Cu toate acestea, cât timp trăiesc, aceşti bolnavi ar putea să se vindece – însă cu condiţia de a-și schimba aşezarea. Cu condiţia  de a nimici teama de suferinţă şi de a se deschide, într-o nemărginită încredere, milostivirii lui Iisus Hristos.

Cu siguranţă că există o mare taină în conlucrarea necesară a voinţei noastre cu Harul lui Iisus Hristos. Această taină a libertăţii umane în raport cu dumnezeiescul Har se desluşeşte la lumina Evangheliei, mai ales la lumina parabolei semănătorului şi a parabolei invitaţilor la banchetul pregătit de Tatăl pentru nunta Fiului Lui. Cu toţii avem de desţelenit pământul sufletului nostru, pentru ca sămânţa dumnezeiască să încolţească; este o lucrare pe care fiecare trebuie să o facă, cerând smerit dumnezeiescul Har. Cu toţii avem de dat răspunsul nostru personal la chemările lui Dumnezeu, invitaţiilor lui repetate şi stăruitoare pentru a fi părtaşi fericirii Lui. Răspunsul nostru liber, pentru a fi pozitiv şi fără amânări, presupune o credinţă vie şi concretă, pe care Duhul Sfânt nu o refuză niciunei persoane cu bunăvoinţă. Astfel, credinţa în Iisus Hristos, singurul şi unicul Mântuitor al tuturor, este absolut necesară atât pentru vindecarea duhovnicească a sufletelor, cât şi pentru veşnica lor mântuire.