Când Îl iubim pe Hristos, trăim viața lui Hristos. Îndată ce izbândim aceasta, cu harul lui Dumnezeu, trăim o altă stare, una de invidiat. Pentru noi nu există nicio spaimă. Nici moarte, nici diavol, nici pierzanie. Toate acestea există pentru oamenii care se află departe de Hristos, pentru cei ce nu sunt creștini. Pentru noi, creștinii, cei ce facem voia Lui, aceste lucruri nu există. Adică există, dar atunci când ucidem în noi pe omul cel vechi, dimpreună cu patimile și cu poftele lui (Galateni 5, 24), nu mai dăm însemnătate nici diavolului, nici răului. Nu ne mai preocupă. Ceea ce ne preocupă este iubirea, slujirea lui Hristos și a aproapelui său. Îndată ce ajungem la măsura de a simți bucuria, iubirea, slujirea lui Dumnezeu fără de nicio teamă, atunci putem spune: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 2, 20). Nimeni nu ne împiedică să pătrundem această taină.

(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003,  p. 155)