Cât de des să ne împărtășim?
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Împărtășania nu trebuie să fie nici rară, nici deasă, ci cu vrednicie. No, acea vrednicie o stabiliți împreună cu părintele duhovnic. El vă poate spune cum, când, de câte ori, în ce clipă vă puteți împărtăși.
Cât de des ne este permis să ne împărtășim?
În primul rând, luați legătura cu duhovnicul vostru, care va stabili ritmul de împărtășire potrivit pentru voi. După spusa Sfântului Nicodim Aghioritul, să știți că există două soiuri de împărtășanie: unul aflat în altarul inimii noastre în fiecare clipă a vieții noastre și unul, o dată în zi și numai o dată în zi, cu Trupul și Sângele lui Hristos. Nu vă puteți împărtăși cu Hristos la prânz, dimineața și seara. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Împărtășania nu trebuie să fie nici rară, nici deasă, ci cu vrednicie. No, acea vrednicie o stabiliți împreună cu părintele duhovnic. El vă poate spune cum, când, de câte ori, în ce clipă vă puteți împărtăși.
(Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 211-212)
Faptele arată cel mai bine credința noastră, dincolo de îndemnuri și cuvinte
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro