Atunci când sunt întrebați care sunt lucrurile care le oferă fericirea, locuitorii planetei se împart în două categorii generale. Europenii și nord-americanii, educați de secole într-o mentalitate individualistă, materialistă și hedonistă, consideră că acestea sunt banii sau averea, poziția și statutul social, autoritatea și reputația. Așadar, realizarea de sine și binele strict individual sau cel mult lărgit la persoanele apropiate: familie și puțini prieteni. 

La aceeași întrebare, asiaticii răspund diferit. Fericirea ar consta, potrivit lor, în a avea cât mai mulți prieteni buni sau relații sociale puternice și a contribui la binele întregii comunități. Au existat chiar și unele persoane, puține la număr și care par a fi descoperit secretul unei vieți împlinite, trăite cu sens, care, la întrebarea: ce anume a conferit menire și substanță vieții lor, au răspuns că secretul este „a dărui mai mult decât primim”[1]. 

Ceea ce este interesant este și faptul că, de câteva zeci de ani, mai întâi specialiștii în economia comportamentală experimentală, prin numeroase cercetări și studii, iar mai nou și neuroștiințele, în mod deosebit prin neuroeconomie sau neuromarketing, în cadrul testelor făcute cu aparatură de rezonanță magnetică funcțională (RMNf), au demonstrat că a fi fericit nu înseamnă a poseda cât mai mulți bani și a stăpâni cât mai multe bunuri, dobândite în mod egoist, uneori fără scrupule sau fără cele mai vagi valori etice. Adevărata fericire, care nu depinde atât de mult, pe cât am fi tentați să o credem, de acumularea de bani și de avere, poate fi dobândită mult mai ușor, prin relații sociale de calitate și comportamente proactive sau prosociale, în slujba comunității și a semenilor. Sau, pe scurt, formula fericirii este: CEILALȚI. 

Fericirea este o stare lăuntrică, spre care omul, în funcție de crezul său de viață, poate tinde în două moduri. Unul este să adune cât mai multe lucruri materiale, cu speranța că acestea îi vor umple golul spiritual. Acest mod, însă, are o efect și o valoare limitată, pentru că atunci când depășim pragul de sărăcie sau Pragul Minim de Inducere a Fericirii, adică atunci când ne sunt îndeplinite modest nevoile umane de bază, indiferent de câte alte averi am aduna, starea de bine interior nu poate fi augmentată decât cu 2%, ceea ce este infim, în comparație cu eforturile făcute. Cel de-al doilea mod, așa cum ne învață intuiția și înțelepciunea generală, presupune a te bucura de cele pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-ai dobândit, fără a trăi într-o comparație socială și în întrecere cu alții. Ba chiar din ceea ce ai, a face loc și virtuții milosteniei sau a filantropiei creștine. Cu alte cuvinte și cum spune o înțeleaptă vorbă duhovnicească: Nu-ți dori cele pe care nu le poți obține. Mai degrabă, fă rai, din ce ai! Sau, cum spunea Cicero: „Cea mai mare bogăție este să fii mulțumit cu ce ai”.

Aceasta nu înseamnă a trăi fără nici o grijă față de cele materiale, ci, precum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos, să nu devenim robi ai lumii trecătoare, să căutăm să ne sporim nu doar viața duhovnicească, ci și suportul acesteia – cele materiale, atât spre folosul nostru, cât și pentru ajutorarea semenilor, dar toate acestea să le subordonăm căutării Împărăției lui Dumnezeu și dreptății Sale, iar Părintele Ceresc, care poartă de grijă întregii Sale creații, le va dărui, la vreme cuvenită, pe toate celelalte, fie ele materiale, fie spirituale, spre mântuire.

Din acest motiv, Spiritualitatea Ortodoxă, prin vocea Sfinților Părinți, ne învață că Dumnezeu este, cu adevărat, Proprietarul tuturor celor create de El, iar oamenii, bogați sau săraci, sunt administratorii și chivernisitorii lor, având datoria de a le întrebuința pe toate, multe sau puține, spre Slava Dăruitorului și spre a lor mântuire.

Sfinții Părinți ne învață că bogăția, în sine, nu este rea, ci devine bună sau, dimpotrivă, păcătoasă, prin uzul sau folosul pe care i-l dăm. Unii dintre sfinții creștini proveneau din familii înalte, înstărite, dar aceasta nu i-a împiedicat să se desăvârșească. Au folosit bogăția lor pentru a acoperi sărăcia semenilor. Așadar, atunci când este folosită ca dovadă de iubire a aproapelui și ca prilej de dăruire, bogăția îl ajută pe posesorul ei, în viață și spre mântuire.

În același fel, sărăcia nu mântuiește prin ea însăși, atunci când este îndurată cu revoltă și critică la adresa lui Dumnezeu și a semenilor. Lipsurile materiale trebuie transformate în prilejuri de sporire duhovnciească. 

În plus, credința noastră ortodoxă dezvoltă învățături de o profunzime aparte în legătură că aceste realități sociale. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, „Sfântul Filocaliei” vorbea, în scrierile sale, despre un real circuit al darurilor. Prin Sfânta Taină a Mirungerii, creștinul proaspăt botezat primește plenitudine de daruri sau de talanți, însă de fiecare dintre noi depinde să punem în lucrare mai multe sau mai puține din aceste daruri, și chiar și pe acestea, în diferite nuanțe sau intensități. Lucrul estențial, însă, îl constituie faptul că nu există persoană care să nu aibă daruri, dar există atât de mulți semeni ai noștri care își îngroapă talanții primiți. În mod similar, nu trebuie să invidiem pe cineva pentru darul sau pentru darurile sale, ci trebuie să ne nevoim și noi să le dobândim și, în plus să înțelegem faptul că toate darurile se află într-o complementaritate, de care ne-am putea folosi toți. În plan material, circuitul darurilor presupune ca niciodată să nu blocăm acest circuit inițiat de Dumnezeu, ci precum Părintele Ceresc ne oferă cu generozitate din darurile sale, la fel și noi și după puterea noastră, pe care trebuie să o lărgim mereu, să dăruim mai departe, din ceea ce am primit cu bucurie de la Dumnezeu și am înmulțit, prin efort personal. 

Tot Părintele Stăniloae a dezvoltat un capitol special de Dogmatică și Spiritualitate Ortodoxă, vorbind despre cunoașterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții. În cadrul învățăturii patristice potrivit căreia nu doar săracii au nevoie de bogați, pentru a fi ajutați, ci bogații au mai mare nevoie de cei necăjiți, pentru a se mântui, prin lecția milosteniei, Părintele Profesor spune că Mântuitorul Iisus Hristos este prezent în lumea aceasta și aproape de fiecare dintre noi, punându-ne la încercare credința și dragostea față de El, prin faptele noastre față de aproapele. Astfel, „în fiecare sărac și asuprit și bolnav, spune Părintele Stăniloae, ne întâmpină Hristos, cerându-ne, prin coborare, ajutorul nostru. În mâna întinsă a săracului e mâna întinsă a lui Hristos, în vocea lui stinsă, auzim vocea stinsă a lui Hristos; suferința lui, din pricina lipsei și a umilinței în care-l ținem, e suferința lui Hristos pe cruce, pe care noi o prelungim; în toate, Dumnezeu se coboara la noi și ni Se face cunoscut”. 

Este foarte important faptul că toate aceste adevăruri duhovnicești, propovăduite de Biserica și Teologia Ortodoxă de două milenii, au aflat confirmare în diferite ramuri de vârf ale științei contemporane, fiind probate, inclusiv prin aparatura performantă de rezonanță magnetică funcțională și prin tomografele cu emisie de pozitroni, care scanează creierul și observă ceea ce se petrece în el, în diferite momente și situații.