Pentru sfinţenia vieţii sale şi pentru înţelepciunea cu care era înzestrat de Dumnezeu, arhimandritul Varlaam, egumenul Mănăstirii Secu, a fost ales de tot poporul mitropolit şi păstor duhovnicesc al Moldovei, în toamna anului 1632. La 23 septembrie în acelaşi an a fost hirotonit arhiereu şi aşezat la cârma Bisericii în prezenţa a mii de credincioşi, călugări, egumeni şi dregători de la Iaşi, în frunte cu domnul şi toţi arhiereii. Şi a fost mare bucuria atunci peste toată Ţara Moldovei, căci toţi se foloseau de blândeţea, de smerenia şi de cuvintele lui cele pline de înţelepciune.

Cea dintâi grijă a marelui ierarh a fost să-şi hrănească poporul cu cărţi de slujbă şi de învăţătură creştinească în limba românească. De aceea a întemeiat la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi prima tipografie din Moldova. Aici a tipărit Mitropolitul Varlaam, în româneşte, trei cărţi dintre cele mai importante pentru acele timpuri, scrise de el în cinstea Preasfintei Treimi, şi anume:

• Explicarea Evangheliilor la duminici, la praznice împărăteşti şi la sfinţii mari de pe tot anul, tipărită în anul 1643 cu numele de Carte românească de învăţătură. În popor a fost numită cel mai obişnuit „Cazania lui Varlaam”, cu 75 de predici în 500 de file;
• Şapte Taine ale Bisericii, tipărită la Iaşi în anul 1644, cu 339 file;
• Răspunsul la Catehismul calvinesc, tipărită tot la Iaşi, în anul 1647.

Prin aceste trei cărţi, Mitropolitul Varlaam s-a dovedit a fi, pentru toţi credincioşii români, un bun cunoscător şi exeget al Sfintei Scripturi, un adevărat dascăl de morală şi profund catehet şi un mare ierarh apărător al Ortodoxiei româneşti, renumit până în zilele noastre.

Văzând păstorul cel bun al lui Hristos că turma sa nu înţelege slujbele Bisericii făcute în limbi străine, s-a nevoit să tălmăcească toate evangheliile de peste an, pe înţelesul credincioşilor, într-o frumoasă şi curată limbă românească. Căci se gândea nu numai la credincioşii din Moldova, ci şi la cei din Ţara Românească şi mai ales din Transilvania, care erau de secole sub jug străin şi mereu siliţi să renunţe la credinţa ortodoxă şi la limba strămoşilor noştri. Tocmai de aceea, înţeleptul ierarh şi-a intitulat cazania Carte românească de învăţătură, căci era adresată „la toată seminţia românească”, cu scopul de a-i uni pe toţi sub aceeaşi credinţă şi limbă părintească.

Cazania Mitropolitului Varlaam este cea mai importantă carte veche de învăţătură duhovnicească, alături de Biblia lui Şerban din anul 1688. Datorită limbii sale atât de curgătoare şi învăţăturii ei dătătoare de viaţă, această carte a avut cea mai largă răspândire pe pământul ţării noastre, mai ales în Transilvania, unde se mai păstrează astăzi peste 350 de exemplare în manuscris. Setea de Hristos, ca şi unitatea de credinţă, de limbă şi de simţire au făcut pe mulţi credincioşi din Transilvania să o scrie cu mâna, pentru a circula mai uşor şi a fi citită din casă în casă. Cazania de la Iaşi a fost multă vreme pentru români cea dintâi carte de religie, de citire, de învăţătură şi de mângâiere duhovnicească, pe limba şi înţelesul tuturor.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 206-207)