Cum să descriem vasul iubirii, unealta şi mijlocul prin care Dumnezeu Ziditorul comunică cu făpturile Sale? Cum să o descriem pe aceasta, care s-a numit pe ea însăşi fiică a lui Dumnezeu şi iconom al desăvârşitelor bogăţii.

Când Sfântul Ioan cel Milostiv era tânăr, se gândea să pună în lucrare în viaţa sa împreună-pătimirea şi milostenia. Atunci i s-a înfăţişat această atotvirtute şi ca o împărăteasă plină de har i-a grăit: „Eu sunt cea dintâi fiică a lui Dumnezeu. Pe cel ce mă cinsteşte şi mă iubeşte îl voi duce la Tatăl meu!”. Aceasta este milostenia, iar cel ce doreşte cu adevărat legătura şi dimpreună locuirea cu Tatăl ei, Dumnezeu, să se îngrijească să o dobândească sau, mai degrabă, să o pună în lucrare în toată viaţa sa.

Oare nu este aceasta cea care L-a silit pe Dumnezeu să făurească zidirea, pentru ca să-i dăruiască din dumnezeieştile bogăţii ale atotiubirii Sale? Ce altă noimă au sfintele cuvinte ale Scripturii, despre negrăitul şi preabunul Dumnezeu, că „pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi” (Romani 8, 32). Care minte, care limbă, care cugetare ar putea să descrie sau să exprime această faptă? Atât de mare este locul milosteniei pe lângă Dumnezeu, până la a se descoperi că „mila (lui Dumnezeu) biruieşte în faţa judecăţii!” (cf. Iacov 2, 13).

Iată, aşadar, mijloc mântuitor şi aducător de câştig! Iată măsură desăvârşită şi de folos! Iată mod şi mijloc al mântuirii, foarte simplu şi totdeauna uşor de realizat, în orice loc, timp şi împrejurare! Nu ne-ar ajunge nici spaţiul, nici timpul, dar nici chiar priceperea, dacă am dori să descriem chipurile şi mijloacele din îndelungata ei istorie, prin care a fost pusă înlucrare această fericită virtute a milosteniei, nu numai în firea noastră cuvântătoare, ci şi în firea necuvântătoare, de vreme ce „dreptul are milă de viaţa dobitoacelor sale” (Pilde 12, 10).

O, fericită fiică a Împăratului Cerurilor, care pe însuşi Părintele tău L-ai silit să Se răstignească pentru cei ce s-au lepădat de El! Cu aceeaşi împreună-pătimire dumnezeiască apropie-te şi de noi, cei învârtoşaţi la inimă, şi împărtăşeşte-ne şi nouă din stihiile firii tale, încât să ne asemănăm ţie după putinţă, de vreme ce nu voieşti moartea noastră!

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 108-109)