Ioan este un nume providenţial, care înseamnă Dumne­zeu S-a milostivit, desemnând un „om trimis de Dumnezeu” (Ioan 1, 6); adică pe cel care, încă din pântecele maicii sale, prin săltări, s-a arătat cinstitor de Dumnezeu şi plin de har, confirmând spusa îngerului: „Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt” (Ioan 1, 15). Lucru revelat de altfel încă din momentul întâlnirii Elisabetei cu Maria, când – cum am spus – pruncul, auzind salutul Mariei, a săltat în pântecele ei, iar Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.

Zaharia, amintindu-şi cuvintele îngerului din ziua pri­mirii mesajului, a spus sub inspiraţia Duhului Sfânt: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor” (I, 76-77). Ultimul verset al capitolului I al Evangheliei după Luca este semnificativ: „Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul”. Despre acest copil, numit de Dumnezeu „îngerul Meu” (Maleahi 3, 1), Mântuitorul Însuşi a zis că „nu s-a ridicat între cei născuţi din femeie unul mai mare ca Ioan Botezătorul” (Matei 11, 11).

(Preasfințitul Calinic Botoșăneanul​, Sfinții – mlădițe din Hristos, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 103-104)