Din toată inima mulțumește-I lui Dumnezeu, Care te iubește – după câte văd – foarte mult. Căci dacă nu te-ar iubi, nu ai fi precum ești. Crezi că ești pierdut, dar eu văd că duhovnicește tu ești foarte bine. Nu deznădăjdui; nu-ți pierde nădejdea.

Cel ce are nădejde nu va fi rușinat vreodată. Chiar dacă cineva este acoperit de o prăpastie de păcate, dacă se căiește și nu-și pierde nădejdea, diavolul se teme de el, deoarece inima părintească a Cerescului Tată se înmoaie atunci când fiul Său rătăcitor spune: „Am păcătuit, iartă-mă!”. El aleargă cel dintâi, îl îmbrățișează, îl sărută și junghie vițelul cel îngrășat ca să se veselească, căci fiul Său mort era și a înviat din nou (Luca 15, 19-24). Deznădejdea unui păcătos este absolut nejustificată. Poate oare o mână de nisip să acopere vreodată oceanul?

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 246-247)