Data la care e publicat acest articol, 13 iunie, este înscrisă cu litere de foc în calendarul de suflet al multor inimi evlavioase. Este ziua în care, în anul 1641, a ajuns la Iași racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind aşezată în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu. A fost un dar primit de la Constantinopol, de la Patriarhia Ecumenică, în semn de recunoștință pentru faptul că binecredinciosul domnitor moldovean a achitat toate datoriile acestei instituții și a ajutat la redresarea ei financiară. Efortul s-a ridicat atunci la peste 2,5 milioane de aspri. Moneda numită „aspru” era din argint și cântărea aproximativ 1,2 grame. Deci suma totală cheltuită de Domnitorul Vasile Lupu ar fi de aproximativ trei tone de argint. La cotația din zilele noastre, cam 1,2 miliarde de RON sau 240 milioane de euro. În orice caz, o sumă uriașă și azi, și pentru acele vremuri.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a așezat Iaşul pe harta europeană a pelerinajelor de anvergură. Se poate spune că, prin mulţimea pelerinilor care au venit de-a lungul celor peste 380 de ani să-i sărute sfintele sale moaște (oameni care au cheltuit şi mulţi bani pe cazare, mâncare și altele), a adus, cu siguranță, multe beneficii materiale acestui oraș, numit și „cetatea Sfintei Parascheva”. Ca să nu mai vorbim de mulţimea nenumărată de vindecări (trupeşti şi sufleteşti) petrecute prin mijlocirea sa către Dumnezeu. Cine poate estima câtă cheltuială s-ar fi făcut, altminteri, pentru aceşti bolnavi?

Mă număr între cei care cred că Domnitorul Vasile Lupu a făcut acel gest fără a estima vreo clipă în termeni de câştig material „investiţia” sa. Gestul său era menit să salveze, sub aspect instituţional, cel mai important scaun episcopal al Ortodoxiei. Că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator celor care fac astfel de jertfe e lucru ştiut. Dar niciodată nu poţi anticipa când şi cum are de gând El să răsplătească un bine. Şi, ca să fim mai precişi, nici nu trebuie pusă problema în aceşti termeni sau să avem astfel de aşteptări. Milostenia şi dania (donaţia) nu e o investiţie financiară, după cum nu e nici cheltuială fără rost. Întotdeauna însă urmările (beneficiile) ei sunt şi de natură materială.

Dacă Domnitorul Vasile Lupu nu ar fi fost iubitor de Biserică şi darnic cu cei aflaţi la necaz, atunci Iaşul nu ar mai fi avut acest pelerinaj continuu la racla Sfintei Parascheva. Iar Moldova ar fi fost cu mult, mult mai săracă fără sfintele sale moaşte decât a rămas atunci fără cei peste 2,5 milioane de aspri pe care i-a cheltuit pentru achitarea datoriilor Patriarhiei Ecumenice.

E paradigmatic modul în care fiecare se raportează la acest pelerinaj, mai ales când, în miezul lui octombrie, ia o amploare mereu surprinzătoare. Unii văd îmbulzeală şi mentalităţi de ev mediu, alţii văd pelerini care impresionează prin răbdare, comuniune, frumuseţe sufletească. Unii văd comerţ religios, alţii binecuvântarea de a putea cumpăra o icoană sau o carte de folos duhovnicesc. Acolo unde se vorbeşte disprețuitor despre „cadavru şi oase”, cei mai mulţi văd un trup neputrezit prin harul şi mireasma Duhului Sfânt. Unii se scârbesc, alţii se sfinţesc. E respectată libertatea fiecăruia. Fiecare alege cu ce se „încarcă” în astfel de momente. Cert e că tot mai mulți o văd pe Sfânta Parascheva ca pe o „cetate de scăpare” – mare mângâiere pentru aceste vremuri tulburi!