Cum poate fi privit progresul, civilizația?

Civilizația este una și trăirea creștină este alta. Însă un om civilizat poate mai ușor să se adapteze învățăturii creștine, care e prea justificată, are o prea mare ordine, e prea argumentată ca să nu o crezi.

Uite, se spune că poporul roman era foarte drept, creator: cucereau și zideau. Înainte de venirea Mântuitorului, Dumnezeu le-a dat biruințe acestor romani, să zic așa, să pregătească oarecum lumea pentru o învățătură divină extraordinară, pentru că ei erau mai civilizați.

Deci civilizația joacă un rol pozitiv, dar nu mântuitor. Și ea învață să nu furi, și ea învață să nu fii rău, dar, totuși, în miezul civilizației acesteia au ajuns la păcate așa de grave, pentru că nu a avut o înfrânare creștină. Civilizația trebuie ajutată, pentru că au fost popoare drepte, dar nu mântuitoare. Îmi place să merg la drum cu tine că știu că nu mă furi, că știu că nu mă pârăști, că știu că ești un om civilizat.

Vedeți dumneavoastră, Biserica creștină nu învață mai întâi, ci sfințește! Pentru că se referă, nu la a cuceri pământul, ci la a cuceri Împărăția Cerurilor. Modernismul nu este vinovat că ești tu leneș. Poți să fii în pat cu puf și să te rogi la Hristos și ești la fel ca unul care doarme pe scândură.

Prea mare confort nu se recomandă pentru că te poate duce la moleșeală, la leneviri, la scăderi. Să știți că suferința te subțiază mai mult și te aseamănă mai mult cu numele tău ca om mântuit, ca om veșnic.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 190-192)