Cred din inimă în viața veșnică?

Cuvinte duhovnicești

Cred din inimă în viața veșnică?

Dacă Sfânta Evanghelie, ca un cuvânt dumnezeiesc, ar fi fost primită în inima mea cu credinţă, eu m-aş fi ocupat mereu de ea, aş fi învăţat-o, m-aş fi desfătat cu citirea ei şi chiar o simplă privire aruncată asupra ei ar fi trezit în mine o adâncă evlavie.

Nu cred în nimic din cele ce ţin de religie, nici în nemurirea sufletului, nici în Evanghelie. Dacă eu aş fi foarte bine încredinţat că, fără nici o îndoială, dincolo de mormânt este o viaţă veşnică şi o răsplată pentru faptele pământeşti, atunci fără încetare m-aş fi gândit la toate acestea.

Un simplu gând despre omenire m-ar fi îngrozit şi eu mi-aş trăi viaţa aceasta ca un pribeag care este gata să intre în patria Lui cerească. Dimpotrivă, eu nici nu-mi pun problema veşniciei, iar sfârşitul vieţii de aici îl socot ca un fel de margine a existenţei mele. Un gând tainic se umbreşte în inima mea: cine ştie ce va fi după moarte? Chiar dacă spun că cred în nemurire, o zic numai din minte, iar inima mea rămâne departe de încredinţarea puternică în viaţa veşnică, ceea ce dovedeşte făţiş că o mai bună parte a vieţii mele trupeşti este ceva zadarnic.

Dar, dacă Sfânta Evanghelie, ca un cuvânt dumnezeiesc, ar fi fost primită în inima mea cu credinţă, eu m-aş fi ocupat mereu de ea, aş fi învăţat-o, m-aş fi desfătat cu citirea ei, şi chiar o simplă privire aruncată asupra ei ar fi trezit în mine o adâncă evlavie. Înţelepciunea, fericirea şi iubirea sunt cuprinse în paginile ei şi m-ar fi umplut de bucurie, m-aş fi desfătat cu ele, așa cum te hrăneşti cu pâinea cea de toate zilele şi aş fi purces din toată inima la împlinirea poruncilor ei. Nimic din cele pământeşti nu ar fi fost în stare să mă abată de la această hotărâre.

Şi, totuşi, eu chiar dacă, din când în când, mai citesc sau mai ascult din cuvintele Domnului, o fac fie dintr-o necesitate, fie dintr-o curiozitate ştiinţifică şi nu mă pot adânci cu cea mai mare luare aminte în spiritul Evangheliei, şi simt cum mă cuprinde o uscăciune şi o lipsă de interes, ca şi cum aş fi în faţa unei cărţi obişnuite. Rămân fără nici un fel de roadă şi chiar bucuros o schimb pe orice fel de carte de lume în care găsesc mai multă plăcere şi multe subiecte pline de interes.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 67-68)