Sensul acestei Taine a Spovedaniei este foarte bine rezumat în scurta adresare făcută de duhovnic penitentului, în cultul Bisericii ruse: „Iată fiule (fiică). Hristos este prezent, în mod nevăzut, ca să-ți primească mărturisirea. Să nu te rușinezi, să nu te temi și să nu ascunzi nimic, ci fără reținere spune-mi tot ce ai făcut ca să primești iertarea Domnului nostru Iisus Hristos. Iată, în fața noastră icoana Lui: eu nu sunt decât un martor ce depune mărturie în fața Lui. Dacă-mi ascunzi ceva, păcătuiești de două ori. Veghează așadar, căci ai venit la doctor și să nu pleci fără să iei vindecare”. […]

„Căci ai venit la doctor”, spune duhovnicul. În Spovedanie, trebuie să-L vedem pe Hristos Judecătorul Care ne eliberează de sentința osândirii: dar trebuie să-L vedem și pe Hristos Vindecătorul, Care restaurează vasul spart de păcat și reînnoiește viața. Taina nu trebuie privită numai sub aspect juridic, ci și terapeutic. Taina Spovedaniei este, mai ales, o Taină a vindecării. De remarcat în acest sens că, în unele comentarii liturgice Taina Spovedaniei și Taina Sfântului Maslu nu sunt privite ca Taine separate, ci ca aspecte complementare ale uneia și aceleiași „Taine vindecătoare”.

În Spovedanie căutăm mai mult decât o absolvire externă, legalistă, căutăm vindecarea rănilor adânci ale sufletului. Aducem în fața lui Hristos nu numai păcatele, ci și realitatea păcatului din noi, adică acea corupție profundă a naturii noastre ce nu poate fi complet exprimată prin cuvinte, care pare a scăpa conștiinței și voinței noastre. De aceasta vrem să fim vindecați, în primul rând.

(Episcopul Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 52-53)