Cu Samarineanul spre... Betleemul de Sus (Luca 10, 25-37)

Să nu uitați că uneori Hristos se ascunde sensibil și fragil în suferințele noastre. Nu vă temeți să faceți Binele. Odihniți-L pe Domnul Iisus Hristos făcându-vă samarineni acolo unde alții se încăpățânează să țină de protocoalele Legii. Urcăm spre Betleem. Ușor. Mai avem 40 de zile. O cale. Un drum. Și mii de tâlhari ce ne pun la pământ omenia. Nu vă temeți.

Suntem în pragul Postului Nașterii, plecând deja spre Betleem. Pentru cea dintâi lecție a postirii Domnul Hristos ne pune la dispoziție o pildă, o parabolă. Pentru ascultătorii vremii de atunci, ca și nouă azi, lecția este deplină. Povestea e simplă minților simple în curățenie. Și complicată, celor complicați în toate. Un învățător de lege Îl întrebă pe Hristos ce să facă pentru a moșteni viața de veci. E o întrebare de profesionist, să recunoaștem. Nu oricine o poate avea în minte. Oamenii de pe cale de obicei îi cer Domnului să le vindece bolnavii, să le învie copiii... Acest învățător însă este ispititor. Pune o întrebare a cărui răspuns – conform Legii – îl știa. El doar verifica dacă știe și Hristos ce știa el. Nu-L simte pe Dumnezeu în chipul smeritului Dumnezeu-Om ce tocmai își trimisese Apostolii în misiune (Luca 10, 1-16). Poate că tocmai în acest context se va fi iritat. Cel pe care-L vedea, dar nu-L vedea, își alesese niște neprofesioniști pentru a fi vestitorii Vestirii Sale. Iritat așadar, omul Legii ispitește pe Dătătorul Legii. Omul Legii răspunde corect la „cum citești” contra-întrebarea pusă de Mântuitorul. Răspunde cu un text clasic pentru cultura Legii: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10, 27 – care reproduce, de fapt, Leviticul 19, 18 și Deuteronomul 6, 5; 10). Răspunsul Domnului e tot din Scriptură (Leviticul 18, 5; Neemia 9, 29 ori Iezechiel 20, 11) lucru care-l obligă pe „învățătorul de Lege” să îl ia în serios pe Hristos care-i dovedește că știe Legea. Neprețuita atenție la amănunte care face funcționarul fericit îl apropie de data aceasta de Dumnezeu cu smerenie. Căci ne zice Luca – atent la rândul său la nuanțe – că omul ca să se îndrepteze pe sine Îl întreabă pe Domnul: Și cine este aproapele meu? (Luca 10, 29). Iar Domnul îl ia în serios și-i răspunde cu... o poveste. Nu am făcut întâmplător introducerea aceasta. Deseori aud oamenii că-mi spun că Domnul nu le răspunde la rugăciuni. Și-i cred. Dar îi întreb dacă nu cumva în loc de rugăciune n-au făcut „o ispitire Domnului”? O rugăciune ca un bumerang istovitor în care ei cer lucruri și nu vindecări de lucruri. Genul acela de publicitate ieftină care urlă prin afișele din stațiile de autobuz: pune-ți o dorință și sfântul X sau icoana Y te va ajuta! Nu. Biserica nu e iarmaroc și nici Iisus Hristos nu e firmă de brokeraj. Atenție la pilda aceasta. La deschiderea în legea mântuirii pe care Hristos o așază pe inima noastră.

Un om cade în mâinile tâlharilor. Nu se spune câți, dar vedem că îl ucid. Evanghelia subliniază că dezbrăcat și bătut omul e lăsat aproape mort. Sau abia viu, dacă vreți. Agonic. Gol și agonic. Asemeni lui Adam după cădere. Asemeni lui Hristos pe Cruce ca să vindece căderea noastră între tâlhari. Poate mă grăbesc spunându-vă aceasta, dar aici e cheia pildei. În identificarea lui Hristos cu aproapele căzut. Trec pe lângă el doi slujitori ai Templului: un preot și un levit (nu că azi am fi, noi, slujitorii Templului, mai atenți...). Încărcați de scrupulele din Lege – nu puteau atinge un mort fără a pierde dreptul de slujire la Altar – evită atingerea de omul căzut între tâlhari. Prin aceasta Hristos arată oamenilor, inclusiv învățătorului de Lege, limita Legii și limitarea iubirii ce se împărtășea din lucrarea ei. O istoviseră de dragoste și o paralizaseră în scrupule. Cum ni se mai întâmplă prea des și nouă. De atâtea scrupule ieftine să nu mai vedem neprețuita iubire. Un samarinean devine soluția în poveste. Un om liber de legislația unei spiritualități ce-și epuizase forța iubitoare. Căruia îi cădeau pradă oamenii. Nu mai avea forța să-i scoată din îndrăcire, să-i vindece, să-i învie – cum nădăjduiau... Hristos vine în mijlocul neputinței lor ca puterea lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu în putere.

Samarineanul din poveste este un om cuminte. Vede agonicul rănit și nu întârzie să-i dea mâna de ajutor. Mă rog, amândouă mâinile. Se alătură rănitului pe marginea drumului. Se coboară în tină și spală rănile omului cu untdelemn și vin. Semn că înțelege gravitatea rănilor. Ia aproape-cadavrul și-i redă demnitatea de om. Omul atins de om. Îl așază în starea de bine. Poate că este cea mai adevărată icoană despre mântuire. Care altfel pare un cuvânt abstract. Ba chiar subiect de ironii subtile ale celor care nu pricep nimic – preoții și leviții raționalului irațional. Ori pilda aceasta ne dovedește nu doar cine este aproapele celui căzut. Ci și că Dumnezeu știe când reușim să fim aproape celui căzut. Gestul samarineanului de a-i da hangiului gajul întoarcerii pentru a plăti tot ce mai cheltuiește este cheia așezării în pragul postirii a acestei Evanghelii. Întârziat din afaceri – altfel de ce ar fi coborât spre Ierihon – omul e convins că nu a pierdut nimic. Ba e convins și că poate da din ceea ce este pregătit să câștige din „expediția” sa profesională. O spune un samarinean unui hangiu. Doi oameni în afara rigorilor Legii. Nici hangii, asemeni vameșilor, nu erau prea bine veniți la Templu. Atingeau banii care aveau pe ei chipul Cezarului. Chipul cioplit. Care-i făcea spurcați în conștiința oamenilor legii. Dar și dispuși la tot soiul de compromisuri cu cei aflați la ananghie. Exemplul cel mai la îndemână? Hangiul din Betleem ce oferă unei logodnice oarecum nedesăvârșit așezate în căsătoria legală să nască în peștera ce-i ținea loc de grajd călătorilor. Deloc întâmplător. E singura poveste cu un hangiu din Evanghelie după povestea Nașterii Domnului.

Suntem de-acum pe cale spre Betleem. Plecăm fiecare din cetățile în care locuim. Suntem ca magii, fiecare cu preocuparea sa. Cu averea sa primită dar de sus. Care cu aur, care cu smirnă, care cu tămâie. Lecția dintâi a postului este aceasta: grijă la aproapele. Dacă e Hristos? După povestea din viața Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Căruia câte un sărac îi ieșea și de două ori trei ori pe zi înainte tot cerând și cerând bani. Toți erau exasperați, mai puțin el, Sfântul. Le spunea: dacă a doua sau a treia oară vine Hristos să-mi încerce mila? E lecția minunată a Duminicii acesteia. Când Dumnezeu ni se face aproape prin întrupare nu mai există departe în relația umană. Astăzi, când ni se cere depărtare socială, pilda este și mai valoroasă. Cred că ați remarcat că printre puținele motive pentru care avem voie să ieșim din carantină unele ne privesc – pentru alimente ori serviciu ori interese legale – iar altele privesc rostul nostru de oameni-ajutor pentru cei din jur. E legea lui Hristos. Pentru bine nu există carantinare. Nu se poate opri binele să fie făcut. Mai ales că pentru a face binele bine e nevoie de respect și smerenie. Nu încap în bine speculări despre comploturi ori insensibile argumente asupra morții. În Hristos nu încap speculații. Sun blagosloviți cu bucuria numai cei care își împlinesc pelerinajul spre Betleem după harul și purtarea de grijă a Celui Care ne este Dumnezeu.

Un semn de carte în lectura poveștii. M-am întrebat dese ori cum de are atât de multă disponibilitate samarineanul acesta. Și mi-am spus: dacă o fi leprosul vindecat? Și care nu știe cum să mulțumească lui Dumnezeu decât așa ajutându-L în omul căzut? Să nu uitați că uneori Hristos se ascunde sensibil și fragil în suferințele noastre. Nu vă temeți să faceți Binele. Odihniți-L pe Domnul Iisus Hristos făcându-vă samarineni acolo unde alții se încăpățânează să țină de protocoalele Legii. Urcăm spre Betleem. Ușor. Mai avem 40 de zile. O cale. Un drum. Și mii de tâlhari ce ne pun la pământ omenia. Nu vă temeți. Hristos e la o mână întinsă distanță. De fapt la o mână-apropiere. Nu vă temeți. Samariteanul Ceresc e cu noi! Și face din lume un han uriaș, iar din han Biserică! Și plătește toate datoriile noastre...

 

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie