Odată, după ce m-am luptat cu akedia în felul acesta, cinci-șase ore am stat în picioare, drept ca o lumânare. Dar se vede că aceasta l-a sălbăticit foarte tare pe satana. Deodată, în timp ce mă rugam, am auzit niște tânguiri, care semănau cu cele ale unei femei care plânge atunci când îi moare copilul. Când m-am întors, ce să văd? Un arap negru și înfricoșător stătea afară de chilia mea. Pentru o clipă m-am înfri­coșat, dar îndată Dumnezeu m-a ajutat să-mi revin și l-am întrebat: „Cine ești și ce treabă ai aici la această oră?”. Iar acela mi-a răspuns cu mânie: „Eu sunt demonul akediei. Plec, călugăre! Plec! M-ai ars! Nu o scot la capăt cu tine!”. Și zicând acestea, îndată s-a făcut nevăzut.

Fiul meu, acestea ți le spun ca să înțelegi cu cine avem de-a face în călugărie și să iei măsurile nece­sare.

– Gheronda, mărturisesc că mă minunez de aces­tea pe care le aud. Dar de unde să am eu o astfel de râvnă ca să stau cinci-șase ore la rugăciune ca o lumânare?

– Ei, nu am spus să stai și tu cinci-șase ore. Însă nu te minuna, căci acesta nu este meritul nostru. Crede-mă că atunci când mă ajută harul, uit că stau în picioare. Iar harul nu-l păstrează Dumnezeu numai pentru El, ci îl dă tuturor celor care au bunăvoință. Măcar de aș fi și eu nerăspândit ca și tine! Ah, de ai ști cât te invidiez! Din păcate, îndatoririle administra­tive îmi răpesc cea mai mare parte a timpului. Ce bine ar fi dacă aș putea să stau și eu câteva ore retras, ca să se sature sufletul meu de rugăciune! Eu îi sfătuiesc pe călugării mei ca la începutul privegherii să stea în picioare cât pot de mult. Am pe câțiva care își fac privegherea la chilie stând aproape tot timpul numai în picioare. Alții, după ce obosesc, în loc să se așeze, îngenunchează puțin și apoi iarăși se ridică. Odată, un călugăr mi-a spus: „Gheronda, când stau în picioare obosesc. Dacă mă așez, moțăi. Atunci îngenunchez, dar peste puțin timp iarăși moțăi. Ce să fac?”. Acestuia i-am răspuns: „Există și un alt mod de a alunga moțăiala. Rostește rugăciunea cu voce tare, mergând. (...) Satana are alianță strânsă cu trupul. Când te vede că îl îndurerezi pe prietenul lui, nu poate îndura și de aceea pleacă”.

Folosește și tu, fiul meu, toate aceste mijloace, iar Dumnezeu te va ajuta. Hai, mergi cu binecuvântarea lui Hristos și să treci din nou pe la mine ca să aflu ce pricopseală ai făcut.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 224-225)