- Având un prieten sau o prietenă pentru care Biserica şi tot ce ţine de viaţa duhovnicească nu-l interesează, cum ar fi de dorit să lucrezi cu el?

- Eu cred că prin „teatru”, faci teatru cu el. Îl atragi în diverse conjuncturi şi faci ca un scenariu cu el. Nu ştiu ce exemplu să dau, dar cred că este un aspect prea particular. De exemplu, poţi să-i spui că ai visat noaptea trecută că mâncai varză. La următoarea întâlnire îi spui că mâncai varză-salată verde şi tot aşa. „Dar ce-i cu atâtea vise?” „Nu ştiu ce-i cu atâtea vise, dar mă duc să mă spovedesc să-mi spună părintele ce-i cu visele astea.” Şi apoi te duci la spovedit ca să nu minţi de data aceasta şi-i spui că ai fost la spovedit. „Ei, ce ţi-a spus duhovnicul?” „Mi-a spus că aceste vise le am pentru că tu nu posteşti.” În momentul acela se creează o discuţie despre post, la care se răspunde că dacă posteşti, o să slăbeşti şi nu mai arăţi bine. „Mai bine să nu posteşti.” „Dar ce fac cu visele?” şi aşa mai departe. Deci, totul este să se creeze discuţie, pentru că nu poţi să-i spui: „Posteşte!” Dacă îi spui aşa, îi porunceşti şi apoi n-o să postească niciodată.

Îi spui: „Uite, am auzit că Mihai Eminescu postea”. Aşa scria duhovnicul lui în ziua de 8 noiembrie într-un Minei care se află la mănăstirea Neamţ, că după ce a postit s-a spovedit şi şi-a exprimat dorinţa să-i cânte maicile de la Văratec Lumină lină şi să fie îngropat pe malul mării”. Când el te aude aşa, îşi pune problema; încet, încet îşi pune problema. Este o modalitate, însă dacă te iubeşte, cedează imediat şi posteşte. Cum să nu postească, că altfel te duci la pizza, tu pizza de post, el cu carne, te duci la cofetărie, tu ceri prăjitură de post, el de dulce. Încet, încet se lucrează. Este o lucrare foarte puternică de schimbare a omului, nu este aşa simplu. Oamenii nu se schimbă imediat, sunt crescuţi într-o anumită mentalitate, cine ştie ce a fost în familia lor şi aşa mai departe.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 156-157)