Înaintea ochilor lui Dumnezeu, cel căsătorit este la fel cu cel necăsătorit, ajunge să trăiască poruncile lui Dumnezeu, ajunge să trăiască viaţa lui Dumnezeu. Fecioria, neagoniseala, sărăcia, care sunt virtuţi ale monahului, se află înlăuntrul inimii omului. Poate cineva să fie fecior cu trupul, iar în suflet să fie ca o desfrânată stricată de patimi şi de răutăţi. Poţi să ai blocuri întregi, iar lăuntric să fii liber de materie şi să trăieşti ca un neagonisitor. Poţi, însă, să fii sărac şi să trăieşti ca un agonisitor. Nu mulţimea bunurilor îl face pe om agonisitor sau neagonisitor, ci alipirea inimii de ele.

Are o deosebită însemnătate faptul de a-şi recunoaşte cineva chemarea. Mulţi vor să devină monahi din împotrivire. Să vă dau un exemplu.

O fată s-a dus la o mănăstire şi a rămas acolo. Părinţii au plâns şi au strigat, dar fata nimic. Se învârtoşa din împotrivire. Au venit la mine şi i-am sfătuit să nu se poarte aşa, ci să o lase liberă. Să meargă la slujbe la mănăstire, să se roage, să vorbească frumos cu toţi, cu stareţa… Aşa încât, prin bine, a plecat împotrivirea. Peste puţin, fata a cerut de la stareţă să meargă să se înscrie la Facultatea de Teologie. Aşa a şi făcut. A urmat facultatea şi, îndată ce şi-a dat licenţa, a lăsat mănăstirea.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 268-269)