Trei priorități în viața unui creștin
Aceste trei lucruri nu se pot băga de seamă la animale. Ele sunt proprii numai omului, și încă celui mai înalt tip de om.
Mi-ați pus trei întrebări, și anume: Care este cel mai mare gând vrednic de om? Care este cea mai mare grijă vrednică de om? Și care este cea mai mare așteptare vrednică de om?
A se gândi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viața omenească e cel mai mare gând vrednic de om.
A se îngriji de mântuirea sufletului e cea mai mare grijă vrednică de om.
A aștepta moartea e cea mai mare așteptare vrednică de om.
Cum trebuie să vă gândiți la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viața omenească? Trebuie să luați ca măsură legea morală a lui Dumnezeu. Urmând acestei măsuri, să priviți ce se întâmplă în viața oamenilor pe care îi cunoașteți, și cu care sunteți în legătură. Acesta nu este totdeauna lucru ușor, fiindcă pricinile sunt uneori îndepărtate și ascunse în trecutul îndepărtat al unui om, iar alteori se pot afla numai în viața părinților lui. Mărturisirea creștină se întemeiază pe descoperirea acestor pricini. Psalmistul grăiește către Dumnezeu: „La poruncile Tale voi cugeta, si voi cunoaște căile Tale... Cât am iubit legea Ta, Doamne! Pururea cugetarea mea este”. Fiindcă poruncile Domnului sunt la temelia a tot ce se întâmplă fiilor lui Adam. Și legea Domnului este lumină ce luminează ceea ce se întâmplă cuiva.
Cum trebuie să vă îngrijiți de mântuirea sufletului? Ca să nu vă mai înșir, citiți Evanghelia și întrebați Biserica. Omul n-are mai mare bun decât sufletul, pe această lume. Și tocmai acest cel mai mare bun este singurul pe care îl poate scăpa de pieire și moarte. Tot restul, ce nu e om, ci al omului, dintre cele pe care le prețuiește și le păstrează omul, fără putință de scăpare piere și moare. Sufletul omului este în ochii lui Dumnezeu un lucru mai de preț decât întreaga lume materială, după cuvântul lui Hristos: „Ce-i va folosi omului dacă va dobândi întreaga lume, iar sufletul său și-l va pierde?”. Așadar, nu poate fi mai mare grijă vrednică de om ca grija mântuirii sufletului său.
Cum trebuie așteptată moartea? Ca ostașul în război. Sau ca elevul care se pregătește cu grijă, așteptând în orice clipă ca profesorul să îl cheme la ascultat. De neîncetata pomenire a clipei morții ne-a amintit și Mântuitorul, în pilda despre bogatul ușuratic care făcea hambare noi și se pregătea s-o ducă bine multă vreme pe Pământ, dar i s-a zis pe neașteptate: „Nebunule, în această noapte vor smulge de la tine sufletul tău, iar cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?”
De ce e gândul la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viața oamenilor cel mai mare gând vrednic de om? Fiindcă el aduce omului înțelepciunea și fericirea.
De ce e grija pentru mântuirea sufletului cea mai mare grijă vrednică de om? Fiindcă sufletul e cel mai mare bun de pe pământ, și e firesc ca celui mai mare bun să-i trebuiască închinată cea mai mare grijă.
De ce e așteptarea morții cea mai mare așteptare vrednică de om? Fiindcă așteptarea morții curăță conștiința și îi dă omului imbold la toată fapta bună. Când un oarecare om vrednic și bun a fost întrebat ce l-a împins mai mult în viață la osteneală și bună rânduială, a răspuns: „Moartea”.
Aceste trei lucruri nu se pot băga de seamă la animale. Ele sunt proprii numai omului, și încă celui mai înalt tip de om. Tot restul e comun omului și dobitocului.
De la Dumnezeu, pace și binecuvântare!
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, București, 2002, pp. 137-139)
Fecioara, lemnul și moartea: chipuri ale biruinței
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro