Cu trupul zac pe pământ, dar duhul meu se avântă să vadă pe Domnul în slavă. Deși am păcătuit mult, Domnul mi-a dat să-L cunosc prin Duhul Sfânt și sufletul meu Îl cunoaște și știe cât de nemăsurat de milostiv este și ce bucurie este în El.

Până n-a cunoscut harul dumnezeiesc, sufletul se teme de moarte. Se teme și de Dumnezeu, pentru că nu știe cât de smerit, de blând și de milostiv este. Și nimeni nu poate înțelege iubirea lui Hristos, dacă n-a gustat harul Duhului Sfânt.

Frații mei preaiubiți pentru Domnul, Domnul Cel Milostiv Însuși e martor pentru sufletul meu că scriu adevărul. Să știți aceasta fraților, și nimeni să nu se amăgească: cine nu iubește pe fratele nu iubește nici pe Dumnezeu. Scriptura vorbește precis despre aceasta (I Ioan 4, 20-21), iar noi trebuie să împlinim întocmai acest cuvânt și atunci vei vedea tu însuți în sufletul tău mila Domnului care înrobește sufletul tău, pentru că dulce este harul Domnului.

Flăcăul își caută o mireasă și fata își caută un mire. Aceasta e viața pământească, binecuvântată de Dumnezeu.

Dar pentru sufletul pe care și l-a ales Domnul și căruia acesta i-a dat să guste dulceața iubirii lui Dumnezeu, viața pământească nu stă pe același plan cu iubirea lui Dumnezeu, ci se îngrijește numai de Dumnezeu și nu se alipește de nimic pământesc. Și dacă se apropie de el gânduri pământești, el nu se desfată în ele, pentru că nu poate iubi cele pământești, ci năzuiește cu toată dorirea sa spre cele cerești.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 206)