Îl avem pe Hristos în noi, de la Botez, ca apărător și ajutor tainic
Fără ajutorul lui Dumnezeu, omul este foarte slab și neputincios în lupta duhovnicească. În această luptă, după cuvintele Cuviosului Marcu Ascetul, avem un singur ajutor, unul tainic, aflat în noi încă de la Botez – pe Hristos, Care nu poate fi biruit. Iar Maica Domnului, dacă o vom ruga cu sufletul sincer, va fi mijlocitoarea și ajutătoarea noastră.
Sfântul Ioan Scărarul spune că toate gândurile nedescoperite părintelui duhovnic se transformă în fapte și că, dimpotrivă, rănile cele descoperite nu cresc, ci mai degrabă se tămăduiesc.
Din experiență, vedem că fără ajutorul lui Dumnezeu omul este foarte slab și neputincios în lupta duhovnicească. În această luptă, după cuvintele Cuviosului Marcu Ascetul, avem un singur ajutor, unul tainic, aflat în noi încă de la Botez – pe Hristos, Care nu poate fi biruit. El va lupta împreună cu noi în această bătălie, dacă nu doar că vom chema ajutorul Lui, ci vom și împlini, după putere, poruncile Lui de viață dătătoare.
Lasă-te în mâna mult milostivirii Sale. Tot astfel, aleargă și la Stăpâna și Mijlocitoarea noastră, Pururea Fecioara Maria, cântând deseori cântarea bisericească: „Nu avem alt ajutor, nici altă nădejde, numai pe Tine, Stăpână, Tu ne ajută, în Tine nădăjduim și cu Tine ne lăudăm, robii Tăi suntem și nu ne vom rușina”. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 152)